În anul 2000, Asociaţia Culturală „Gaál Mózes” din localitate a iniţiat reînfiinţarea Muzeului. În acest sens, în 2002, din fonduri provenite din partea Fundaţiei Illyés şi din donaţii publice, Asociaţia a cumpărat clădirea aflată pe locul casei în care s-a născut eminentul lingvist şi poet Gábor Szabó Baróti (1739-1819); ulterior, parcela, cumpărată de către Consiliul Judeţean Covasna, a intrat în proprietatea Muzeului Naţional Secuiesc.
În acelaşi timp, a fost încheiată o convenţie tripartită între Muzeul Naţional Secuiesc, Consiliul Local Baraolt şi Asociaţia Culturală „Gaál Mózes”, în vederea înfiinţării şi funcţionării Muzeului Depresiunii Baraolt. Muzeul Naţional Secuiesc se angaja să acrediteze instituţia nou înfiinţată, să plătească angajaţii şi să asigure suportul profesional necesar, Asociaţia punea la dispoziţie clădirea şi fonduri (proprii şi din granturi) în vederea funcţionării şi dezvoltării Muzeului, în timp ce Primăria Baraolt urma să renoveze imobilul şi să asigure fondurile pentru întreţinerea acestuia.
Muzeul şi-a deschis porţile pe 17 noiembrie 2006, cu expoziţii realizate sub conducerea muzeologului László Demeter, având la bază colecţia Kászoni, readusă la Baraolt, respectiv obiecte provenite din donaţii. În paralel, a fost pusă şi piatra de fundaţie a unei noi clădiri, deoarece spaţiul iniţial destinat Muzeului s-a dovedit a fi insuficient pentru funcţionarea acestuia în condiţii conforme cu normelor muzeologiei moderne. În noua clădire urmează să fie organizate spaţii pentru expoziţia permanentă, care prezintă istoria Depresiunii Baraolt, pentru o expoziţie de geologie şi paleontologie, o aulă, biblioteca, un atelier artizanal, respectiv depozite.
Ansamblul colecţiei cuprinde piese reprezentative pentru geologia, istoria, cultura şi arta populară, istoria mineritului şi a asociaţiilor profesionale din Depresiunea Baraolt.
Cea mai valoroasă piesă a colecţiei – unicat, în felul ei – este scheletul fosilizat aproape integral al unui mastodont (Mastodon anancus arvernensis), vechi de 2,5-3 milioane de ani, descoperit în cariera de la Racoşul de Sus, în cursul anului 2008.
Un pas important în dezvoltarea Muzeului ar fi prezentarea, într-o expoziţie permanentă, a colecţiei de geologie, arheologie şi paleontologie a eminentului geolog şi cercetător István Dénes (1954-2005).
30.09.2023
07.09.2023
07.09.2023
24.06.2023
22.05.2023
04.05.2023
31.03.2023
29.03.2023
28.03.2023
20.03.2023
23.03.2023
03.03.2023
23.02.2023
19.01.2023
24.11.2022
10.11.2022
05.10.2022
04.10.2022
30.09.2022
30.09.2022
29.09.2022
26.09.2022
05.07.2022
23.06.2022
17.06.2022
31.03.2022
Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraolt
Primul muzeu din Baraolt îşi leagă numele de ceasornicarul şi istoricul local Gáspár Kászoni (1896-1989), care a donat oraşului colecţia particulară, adunată de-a lungul mai multor decenii. Ansamblul a fost expus începând cu anul 1979, în casa Császár din localitate, instituţia nou înfiinţată funcţionând ca Secţie externă a Muzeului Judeţean Covasna, sub denumirea de Muzeul Regional Baraolt. Instituţia a funcţionat foarte scurt timp, fiind închisă în anul 1984, iar colecţia, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost transferată până la urmă, în anul 1990, în depozitele Muzeului Naţional Secuiesc.În anul 2000, Asociaţia Culturală „Gaál Mózes” din localitate a iniţiat reînfiinţarea Muzeului. În acest sens, în 2002, din fonduri provenite din partea Fundaţiei Illyés şi din donaţii publice, Asociaţia a cumpărat clădirea aflată pe locul casei în care s-a născut eminentul lingvist şi poet Gábor Szabó Baróti (1739-1819); ulterior, parcela, cumpărată de către Consiliul Judeţean Covasna, a intrat în proprietatea Muzeului Naţional Secuiesc.
În acelaşi timp, a fost încheiată o convenţie tripartită între Muzeul Naţional Secuiesc, Consiliul Local Baraolt şi Asociaţia Culturală „Gaál Mózes”, în vederea înfiinţării şi funcţionării Muzeului Depresiunii Baraolt. Muzeul Naţional Secuiesc se angaja să acrediteze instituţia nou înfiinţată, să plătească angajaţii şi să asigure suportul profesional necesar, Asociaţia punea la dispoziţie clădirea şi fonduri (proprii şi din granturi) în vederea funcţionării şi dezvoltării Muzeului, în timp ce Primăria Baraolt urma să renoveze imobilul şi să asigure fondurile pentru întreţinerea acestuia.
Muzeul şi-a deschis porţile pe 17 noiembrie 2006, cu expoziţii realizate sub conducerea muzeologului László Demeter, având la bază colecţia Kászoni, readusă la Baraolt, respectiv obiecte provenite din donaţii. În paralel, a fost pusă şi piatra de fundaţie a unei noi clădiri, deoarece spaţiul iniţial destinat Muzeului s-a dovedit a fi insuficient pentru funcţionarea acestuia în condiţii conforme cu normelor muzeologiei moderne. În noua clădire urmează să fie organizate spaţii pentru expoziţia permanentă, care prezintă istoria Depresiunii Baraolt, pentru o expoziţie de geologie şi paleontologie, o aulă, biblioteca, un atelier artizanal, respectiv depozite.
Ansamblul colecţiei cuprinde piese reprezentative pentru geologia, istoria, cultura şi arta populară, istoria mineritului şi a asociaţiilor profesionale din Depresiunea Baraolt.
Cea mai valoroasă piesă a colecţiei – unicat, în felul ei – este scheletul fosilizat aproape integral al unui mastodont (Mastodon anancus arvernensis), vechi de 2,5-3 milioane de ani, descoperit în cariera de la Racoşul de Sus, în cursul anului 2008.
Un pas important în dezvoltarea Muzeului ar fi prezentarea, într-o expoziţie permanentă, a colecţiei de geologie, arheologie şi paleontologie a eminentului geolog şi cercetător István Dénes (1954-2005).

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]

Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]

Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]

Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]

Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]

Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]

Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]

Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din
Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]

Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]

Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]

Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]

Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]

Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]

Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]