Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA vă invită la vernisajul expoziției artistului
IMRE BUKTA
joi, 03 noiembrie, 2011 la orele 19.
Cuvânt de deschidere Zoltán Vécsi Nagy, istoric de artă.
Expoziţia va fi deschisă până în 30 noiembrie a.c. în fiecare zi cu excepţia zilei de luni între orele 11-19.
Organizator: Asociatia Medium Contemporan MAGMA Parteneri: Muzeul Național Secuiesc, Consiliul Județean Covasna Sponsori: Műcsarnok Kunsthalle Budapest, Primăria Municipiului Sf. Gheorghe, Sf. Gheorghe Oras de 550 de Ani, Domo Rt.
Parteneri media: Háromszék, Székely Hírmondó, transindex.ro, sepsiszentgyorgy.info, kezdi.info, modernism.ro
Poduri şi punţi în arta lui Imre Bukta
Consider opera cu un caracter excepţional a lui Imre Bukta, care se multiplică în specificitatea individuală a fiecărei lucrări, bogată şi din punctul de vedere al multiplelor genuri abordate, ca fiind cea mai importantă prestaţie creatoare a generaţiei de artişti maghiari contemporani aflate nemijlocit înaintea mea, nu numai pentru universul ei cu o identitate bine definită, dar şi pentru moralitatea stabilă, uşurinţa formelor, pentru spiritualitatea liberă, mereu vie şi originală.
De aceea consider că, arta sa ar merita o atenţie mult mai mare, decât i se acordă deja. Scriu asta, chiar dacă ştiu, că în spaţiul ligvistic maghiar se bucură de recunoaştere într-un cerc destul de larg de recipienţi, precum şi că are un capital de referinţe valoros şi în străinătate, bazat pe succesele sale de pe scena internaţională. Mai mult, nu-i lipseşte nici cererea din partea colecţionarilor, a comerţului de artă, care este necesară pentru susţinerea procesului de creaţie. Cred totuşi, că ar trebui să se pună mai mult accentul pe lucrările sale atât în sfera profesională cât şi în mediile de comunicare în masă, pentru că acea ţinută artistică, acea spiritualitate, care ridică pe scena artei plastice contemporane viaţa din mediul rural din Ungaria, dar şi din întreaga Europă Centrală şi de Est, care este reprezentată cu cea mai mare greutate şi cu caracterul cel mai puternic definit în cultura maghiară de arta lui Imre Bukta, consider, că nu primeşte destulă atenţie. Deşi, sunt convins, că acel mod de abordare viu al problemelor, care îi caracterizează arta, atât cu mesajul ei social, cât şi cu universul imaginilor şi formelor, care ridică întrebările estetice de bază, ar putea reprezenta o forţă de coeziune importantă în viaţa noastră culturală din Europa de Est şi din Ungaria, care este tot mai mult expusă forţelor centrifuge. Imre Bukta, în mod angajat şi conştient, reprezintă în lucrările sale stările de fapt specifice lumii rurale maghiare, degradate de efectele malefice ale înfierbântărilor revoluţionare şi ale dictaturilor cu tentă diferită, de cele două războaie şî în special de comunismul de gulaş, precum şi de postcomunismul disimulat, în aşa fel, încât nu se opune niciunei intenţii creatoare înnoitoare, expansive, doritoare de a conduce cultura în albia globalizării uniformizatoare, pornită din galeriile marilor oraşe ale lumii, precum şi niciunui trend artistic, care se formează în vederea cuceririi muzeelor de artă contemporană. Din contră, el reacţionează în activitatea sa cel mai des chiar la provocările vizuale generate de aceste eforturi, cu o naturaleţe, cum o fac subiectele lucrărilor sale, consătenii, când înglobează în lumea, viaţa lor anumite elemente ale ofertei culturale şi de obiecte ale societăţii de consum, care se infiltrează în mediul lor, o fac într-un mod ce pare ciudat chibiţului de la oraş, chiar câteodată în contradicţie totală cu destinaţia originală a elmentului respectiv.
Datorită chiar acestui caracter puternic, rezultat din identitatea sa umană şi artistică născută din calitatea de reprezentant autentic al lumii, ce îi determină deopotrivă viaţa de zi cu zi şi arta, el poate integra în arta sa pe nesimţite procedee artistice complet străine de lumea sa, împreună cu spiritualitatea proaspătă purtată de acestea. Include în activitatea sa curentă de creaţie tendinţele ce se succed cu o repeziciune crescândă, problematicile propuse de filozofiile celor mai noi trenduri, posibilităţile oferite de noile medii.
Dar în acelaşi timp, prin viziunea sa critică împregnată cu umorul său inconfundabil, el suprascrie aceste forme de gândire şi comunicare contemporane globale, fără ca să le confrunte cu tendenţiozitate lipsită de scrupule cu cele regionale şi tradiţionale, pe care fără îndoială el le reprezintă cu părtinire personală.
Bukta ştie să creeze punţi de legătură nu numai între fenomenele prezentului şi ale trecutului, dar şi între manifestările primare ale creativităţii vizuale, ca întruchipări ale ambiţiei creatoare către naturaleţe şi bizar (numite în literatura de specialitate „low”), între formele artistice canonizate de academii şi muzee, ridicate la rang de clasic („high”), dar dacă este cazul, şi între culturile diferite din punct de vedere istorico-geografic sau chiar şi social. Deschide porţi, creează punţi între diferitele genuri, metode şi atitudini, gusturi şi mode artistice, şi ce consider deosebit de important, ceea ce ia astfel fiinţă, cu ingeniozitatea de zile mari a formelor, etalând la nevoie cele mai strălucite jonglerii creatoare, ne invită la excursii cu dus-întors accesibile şi altora, la tururi spirituale în mediul intermediar dintre nivelurile de cultură şi dintre culturile de segment diferite.
Pentru mine, cel mai interesant în arta sa este modul în care formulările sale concretizate sunt prezentate elegant din punct de vedere ideatic dar cu forme simple, aş spune primitiv, în sensul nobil al cuvântului, amintind de epoca eroică a avntgardei de la începutul secolului douăzeci, şi cum se soluţionează contradicţiile dintre culturi crezute ireconciliabile cu un puritanism generos.
În instrumentarul său întâlnim acea practică comunicaţională plină de personalitate şi de apropiere umană, care le este adeseori proprie povestitorilor, cântăreţilor, cioplitorilor de rime, cioplitorilor în lemn, meşterilor populari etc., reprezentanţi înzestraţi cu har ai micilor aşezări îndepărtate, talente necunoscute de publicul mai larg, care se manifestă în mediul lor propriu restrâns sau mai extins. Chiar prin aceste mijloace de exprimare primare reuşeşte să includă în universul creaţiei sale şi implicit în lumea galeriilor de artă contemporane valori umane şi estetice ce par să devină anacronice, în aşa fel, încât desparte de ele atitudinile nostalgice şi iluziile false, care se lipesc uşor de acestea.
Condiţia esenţială a acestei performanţe este şi acea atitudine artistică, cu care ştie să abordeze câteodată satiric, dar mereu cu acceptare, sau câteodată chiar cu părtinire fenomenele deprimante sau cel puţin pline de contradicţii din mediul rural de obicei neglijat şi mizerabil, care păstrează doar urme ale valorilor arhaice. În timp ce asemenea multora se îndoieşte de prezenţa încă vie a valorilor tradiţionale, el totuşi le caută, pe de o parte instinctiv, iar pe de altă parte cu un angajament de neclintit.
Găseşte, arată şi creează valori. Acolo unde trăieşte, unde ajunge, din ce şi cum se poate. Din ceea ce a fost cândva, din ceea ce lipseşte, din ceea ce poate va fi, din ceea ce poate mai există pe undeva. Prezintă binele, adevărul şi frumosul absent, întregul care a fost cândva. În mod european, fiind maghiar.
30.09.2023
07.09.2023
07.09.2023
24.06.2023
22.05.2023
04.05.2023
31.03.2023
29.03.2023
28.03.2023
20.03.2023
23.03.2023
03.03.2023
23.02.2023
19.01.2023
24.11.2022
10.11.2022
05.10.2022
04.10.2022
30.09.2022
30.09.2022
29.09.2022
26.09.2022
05.07.2022
23.06.2022
17.06.2022
31.03.2022
![]() |
![]() Imre Bukta |

Zoltán Vécsi Nagy

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]

Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]

Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]

Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]

Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]

Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]

Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]

Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din
Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]

Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]

Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]

Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]

Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]

Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]

Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]