magyar  |  english  |  

• home
• exponatul lunii
• 
• istoric
• colecţii
  • bibliotecă
  • ştiinţe ale naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • fototecă
• patrimoniu cultural
  • ştiinţele naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • bibliotecă
  • artă plastică
• filiale
  • Galeriile de artă 'Gyárfás Jenő' din Sfântu Gheorghe
  • Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe
  • Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA din Sfântu Gheorghe
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala
  • Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraoltt
• fundaţie
• colegi
• 
• expoziţii
  • Muzeul Naţional Secuiesc
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Galeriile de artă
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Muzeul Breslelor, Târgu Secuiesc
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc, Zăbala
• publicaţii
  • cărţi
  • cataloage
  • publicaţii digitale
• evenimente
• ştiri
• posturi vacante
• 
• administraţie
• 
• parteneri

22.01.2010 O boală demonică: Moartea neagră (ciuma/pesta)

Expoziţia încearcă să refacă tabloul unei Europe devastate de Moartea Neagră, între 1347-1349, când continentul nostru a trecut prin cea mai mare pandemie din istoria sa.

Istoria consemnează trei pandemii de pestă. Prima în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian, când ciuma a ucis aproape 30% din locuitorii Imperiului Roman de Răsărit. Al doilea val, din 1347-1350, a izbucnit din zona Mării Caspice şi s-a răspândit spre Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, ucigând o treime din populaţia regiunii, ca mai târziu să reizbucnească periodic, până în anii 1770. A treia pandemie, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a asediat Asia de Est şi China şi a dispărut abia în anii 1950. (Ultima epidemie de ciumă, pe scară mai redusă, a fost înregistrată în India, în anii 1990.)
Există trei forme principale ale pestei: bubonică, pulmonară şi cea septicemică. Această cumplită boală este cauzată de o bacterie, Yersinia pestis, identificată în 1894 de către savantul franco-elveţian Alexandre Yersin (1863-1943). Este vorba de o bacterie care infectează prin sânge, purtătorii fiind puricii din blana rozătoarelor, în special a şobolanilor de casă, Rattus rattus. Acest mic rozător a fost eliminat din mediul uman, în secolul XVII, de către şobolanul norvegian sau cenuşiu, de statură mai mare, care, conform unor teorii, a pus capăt epidemiei.
Trei sunt teoriile care au rămas în urma cercetărilor de identificare a cauzele izbucnirii pandemiilor de ciumă. Conform aşa numiţilor contagionişti, infecţia era consecinţa contactului direct, motiv pentru care au insistat asupra izolării, punerii în carantină şi a segregării bolnavilor. Miasmaticii au considerat însă că pandemia era cauzată de un agent sau factor de mediu invizibil, drept pentru care au încercat să purifice aerul cu ajutorul diverselor ierburi/miasme şi al focului, punând accent pe importanţa igienei, a dietei şi a înmormântării corespunzătoare a decedaţilor. Oamenii religioşi, pe de altă parte, erau convinşi că pandemia reprezenta de fapt o pedeapsă divină care nu putea fi combătută decât cu preţul blasfemiei.

Prezenta Expoziţie este structurată pe trei teme majore, a influenţei pandemiei asupra : 1. medicinii şi farmaciei; 2. artei, folclorului şi religiei; 3. sănătăţii publice.
Călătoria noastră prin lumea înspăimântătoare a pestei începe cu informaţii generale despre istoria medicinală pe tema acestei boli, inclusiv cu reproduceri şi instalaţii ce ilustrează simptoamele ciumei bubonice. La intrare, se difuzează un film introductiv de 10 minute, pe DVD (disponibil numai în limba maghiară), care cuprinde un scurt istoric despre izbucnirea şi dispariţia ciumei.
La intrare, pe stânga, este expusă o vitrină cu cele două tipuri de şobolani care au jucat un rol important în istoria pandemiilor de ciumă; cu un purice original, dar cu siguranţă mort, o poză a lui Yersin, respectiv prima ilustrare a legendei referitoare la “vânătorul de şobolani” din Hamelin, publicată în secolul al XVII-lea într-o carte scrisă de un nobil sloven, J. W. Valvasor.
Continuând călătoria, tot la stânga, putem observa o căruţă, vehiculul prin care erau transportate cadavrele decedaţilor, şi o pictură din secolul al XVII-lea ce înfăţişează câteva din ororile pandemiei.
Trecând peste o poartă imaginară, intrăm într-un „spaţiu sacral”, înconjurat de obiecte care surprind relaţia dintre ciumă şi religie. Omul profund religios al Evului Mediu şi al începutului Epocii Moderne a văzut în ciumă pedeapsa lui Dumnezeu ce nu putea fi îndepărtată decât cu ajutorul unor obiecte magice şi religioase. Aici sunt expuse medalioane bătute în memoria recesiunii temporare a pandemiei, cruci magice ale Sfântului Zaharia, talismane, amulete, aşa numiţii „breverl”-i, picturi şi gravuri, portrete ale sfinţilor protectori (în special ale Sfântului Sebastian, Sfântului Rocus, a Fecioarei Maria). Pesta a modificat şi imageria şi simbolismul artei din acele timpuri, dând naştere faimoasei teme dance macabre. Astfel, acest „loc sacru” conţine şi unele vechi reprezentări ale acestei teme.
Pe partea stângă, o gravură contemporană ilustrează ororile ultimei pandemii de ciumă din Marsilia, din secolul al XVIII-lea. Mergând mai departe, putem arunca o privire într-o farmacie medievală cu ierburi şi medicamente folosite în prevenirea sau vindecarea bolii. În aceste vitrine sunt aşezate borcane şi vase pentru scopuri farmaceutice, foarte frumoase, datând din secolele XVII-XIX, cărţi farmaceutice vechi despre leacuri pentru vindecarea sau tratarea pacienţilor infectaţi de ciumă. În apropriere sunt expuse cărţi medicale şi manuscrise ce conţin prescripţii pentru prevenirea pandemiei.
Vizavi, o mică instalaţie prezintă instrumente folosite în prevenirea ciumei în medicina populară.
Următoarea unitate de expoziţie include obiecte şi picturi ce ilustrează impactul ciumei asupra sănătăţii publice. Numai două măsuri puteau fi folosite în mod eficient pentru prevenirea maladiei: fuga (fuga pestis) sau carantina - introdusă pentru prima oară la Veneţia sau în Ragusa în 1348; aceste măsuri erau combinate cu aşa-zisul cordon sanitaire, un sistem de zone de frontieră controlate în mod strict. Pe pereţi se pot vedea gravuri despre instituţiile-carantină construite în secolul al XVIII-lea în sudul Ungariei, acum Slavonia (Croaţia). În timpul pandemiilor de ciumă, statul s-a confruntat cu probleme nemaiîntâlnite până atunci. Această unitate expoziţională conţine câteva ordine şi decrete originale, tipărite sau în manuscris, emise de administraţia regală sau locală pentru combaterea ciumei.
Având în vedere nevoia informării oamenilor despre măsurile de prevenire şi de supravieţuire în condiţii de ciumă, în medicina secolului XIV s-a dezvoltat un nou gen al literaturii de specialitate, tractatele de pestă. Aceste lucrări erau scrise în mare parte în limbi vernaculare, pentru a fi înţelese mai uşor, aşadar au avut un rol important în formarea şi dezvoltarea discursului medical al limbilor moderne.