magyar  |  english  |  

• home
• exponatul lunii
• 
• istoric
• colecţii
  • bibliotecă
  • ştiinţe ale naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • fototecă
• patrimoniu cultural
  • ştiinţele naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • bibliotecă
  • artă plastică
• filiale
  • Galeriile de artă 'Gyárfás Jenő' din Sfântu Gheorghe
  • Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe
  • Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA din Sfântu Gheorghe
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala
  • Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraoltt
• fundaţie
• colegi
• 
• expoziţii
  • Muzeul Naţional Secuiesc
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Galeriile de artă
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Muzeul Breslelor, Târgu Secuiesc
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc, Zăbala
• publicaţii
  • cărţi
  • cataloage
  • publicaţii digitale
• evenimente
• ştiri
• posturi vacante
• 
• administraţie
• 
• parteneri

27.07.2010 Csiki Csaba - wunschtraum

„Întotdeauna Coca Cola”

Se spune, că esenţial este drumul şi nu sosirea. Neplăcerile ivite pe parcurs – căldura insuportabilă, ambuteiajele rutiere sau corul monoton şi enervant al greierilor – toate fac parte din drumul tău. La fel ca atunci, când te dizolvi în privelişte sau întâlneşti oameni prietenoşi, şi asta te face fericit. De fapt, esenţială este: esenţa ta. Cum îţi suporţi propriul drum, cum percepi întâlnirile – toate acestea sunt în funcţie de împletitura personalităţii şi a experienţelor tale. Timpul şi spaţiul în care călătoreşti este timp şi spaţiu personalizat prin tine, împreună cu tine.

Bănuiala mea este, că lucrările lui Csaba Csiki funcţionează ca întâlnirea cu un spaţiu străin, cu o ţară, cu un ţărm de mare străin. Participantul se apropie cu toate cunoştinţele, cu toată sensibilitatea şi experienţa anterioară de lucrări, care nu reprezintă sau explică, şi nu funcţionează după anumite concepte. Mai degrabă mobilizează – şi totodată încadrează – personalitatea, mobilizează scheme de interpretare latente şi direcţionează atenţia. Istoricul de artă german, Oskar Bätschmann, descrie corect străduinţa artistului contemporan atunci, când defineşte conceptul de „modelare a experienţei”. El consideră, că „esenţial este însuşi procesul, adică (...) şirul de experienţe induse în participant.”

Procesul este în acest sens însăşi produsul artistic, care poate fi purtat de muzică, video, instalaţie, fotografie, sau orice altă structură – de regulă vizuală. Aşadar, nu este vorba de lucrări terminate, încheiate în sens tradiţional, care îşi bazează existenţa pe privitor, ci de inventarea sau revelarea unor structuri, obiecte, situaţii, care induc procesele experienţei.

Autobiografia lui Csaba arată, că se ocupă de muzică (sunet) experimentală, realizează decoruri de scenă, ia parte de mai mulţi ani cu lucrări video şi instalaţii la expoziţii colective din ţară şi străinătate. Lucrările sale poartă atmosfera, feeling-ul, cu care intră în relaţie cu spectatorul la teatru, cu participantul în spaţiul de expoziţie, cu auditoriul la concert. Videourile şi instalaţiile, chiar dacă sunt prevăzute cu text, nu ne obligă neapărat la o singură variantă de interpretare, ci mai degrabă ne îndeamnă la asocieri libere. Pe calea umorului şi a ironiei, ne pun la încercare răbdarea, dar ne cheamă tot timpul la o „călătorie privată”. După Bätschmann, „modelarea experienţei” amintită anterior „implică de la sine înţeles procesul greoi de a deveni partener activ (chiar dacă nu neproblematic) a publicului, şi prin actele de invitaţie, de ademenire, de forţare, de şocare, de periclitare se orientează înspre procesul de implicare, participare.” Aşadar, lucrările, chiar dacă trecând prin încercări, pot deveni purtătore artistice ale modelării experienţei doar împreună cu privitorii.

Dacă călătorim pe un ţărm de mare, ajungem într-un loc nou, unde cu ajutorul memoriei intră în funcţiune, fără să vrem, experienţele anterioare, recunoaştem deci, că este vorba despre un ţărm de mare, ne comportăm totuşi ca nişte exploratori, pentru că dorim să aflăm, ce este nou, ce este diferit la acest ţărm, cum această nouă întâlnire ne poate modela experienţele.

Lucrarea video intitulată Vamos a la playa al lui Csaba ne oferă întocmai o asemenea călătorie. Pe un fundal alb cu zgomote este suspendată o pată, putem vedea în aceasta chiar şi o insulă, când apare în linişte ţărmul stâncos amintind de imaginile de pe Google Earth, imaginea unei călătorii arhetipice. Şirul de imagini, care induce tot felul de asociaţii personale se reîntoarece brusc la imaginea de început, se iveşte din nou fundalul alb cu zgomote şi cu forma de insulă, rescriind, modificând, distrugând impresiile, care ne-au străfulgerat. Fiecare cum percepe. Desigur, a descrie astfel o lucrare video contemporană este un paradox, pentru că nu este vorba nicidecum de o creaţie verbală. Încercarea poate fi totuşi adecvată, pentru că ilustrează o întălnire personală, exprimată cu propriile cuvinte.

Aşa, cum trăiesc propria călătorie, trebuie să încerc să privesc şi lucrările lui Csaba. Trebuie să le las să mă supere, să mă liniştească, trebuie să găsesc punctele de legătură personale. Pot să-l cred, când spune „Întotdeauna Coca Cola”, numai dacă mă las ademenit, reacţionez la provocare şi mă adaug şi pe mine însămi. Chiar şi atunci, dacă nu-mi place Coca Cola.