„Întotdeauna Coca Cola”
Se spune, că esenţial este drumul şi nu sosirea. Neplăcerile ivite pe parcurs – căldura insuportabilă, ambuteiajele rutiere sau corul monoton şi enervant al greierilor – toate fac parte din drumul tău. La fel ca atunci, când te dizolvi în privelişte sau întâlneşti oameni prietenoşi, şi asta te face fericit. De fapt, esenţială este: esenţa ta. Cum îţi suporţi propriul drum, cum percepi întâlnirile – toate acestea sunt în funcţie de împletitura personalităţii şi a experienţelor tale. Timpul şi spaţiul în care călătoreşti este timp şi spaţiu personalizat prin tine, împreună cu tine.
Bănuiala mea este, că lucrările lui Csaba Csiki funcţionează ca întâlnirea cu un spaţiu străin, cu o ţară, cu un ţărm de mare străin. Participantul se apropie cu toate cunoştinţele, cu toată sensibilitatea şi experienţa anterioară de lucrări, care nu reprezintă sau explică, şi nu funcţionează după anumite concepte. Mai degrabă mobilizează – şi totodată încadrează – personalitatea, mobilizează scheme de interpretare latente şi direcţionează atenţia. Istoricul de artă german, Oskar Bätschmann, descrie corect străduinţa artistului contemporan atunci, când defineşte conceptul de „modelare a experienţei”. El consideră, că „esenţial este însuşi procesul, adică (...) şirul de experienţe induse în participant.”
Procesul este în acest sens însăşi produsul artistic, care poate fi purtat de muzică, video, instalaţie, fotografie, sau orice altă structură – de regulă vizuală. Aşadar, nu este vorba de lucrări terminate, încheiate în sens tradiţional, care îşi bazează existenţa pe privitor, ci de inventarea sau revelarea unor structuri, obiecte, situaţii, care induc procesele experienţei.
Autobiografia lui Csaba arată, că se ocupă de muzică (sunet) experimentală, realizează decoruri de scenă, ia parte de mai mulţi ani cu lucrări video şi instalaţii la expoziţii colective din ţară şi străinătate. Lucrările sale poartă atmosfera, feeling-ul, cu care intră în relaţie cu spectatorul la teatru, cu participantul în spaţiul de expoziţie, cu auditoriul la concert. Videourile şi instalaţiile, chiar dacă sunt prevăzute cu text, nu ne obligă neapărat la o singură variantă de interpretare, ci mai degrabă ne îndeamnă la asocieri libere. Pe calea umorului şi a ironiei, ne pun la încercare răbdarea, dar ne cheamă tot timpul la o „călătorie privată”. După Bätschmann, „modelarea experienţei” amintită anterior „implică de la sine înţeles procesul greoi de a deveni partener activ (chiar dacă nu neproblematic) a publicului, şi prin actele de invitaţie, de ademenire, de forţare, de şocare, de periclitare se orientează înspre procesul de implicare, participare.” Aşadar, lucrările, chiar dacă trecând prin încercări, pot deveni purtătore artistice ale modelării experienţei doar împreună cu privitorii.
Dacă călătorim pe un ţărm de mare, ajungem într-un loc nou, unde cu ajutorul memoriei intră în funcţiune, fără să vrem, experienţele anterioare, recunoaştem deci, că este vorba despre un ţărm de mare, ne comportăm totuşi ca nişte exploratori, pentru că dorim să aflăm, ce este nou, ce este diferit la acest ţărm, cum această nouă întâlnire ne poate modela experienţele.
Lucrarea video intitulată Vamos a la playa al lui Csaba ne oferă întocmai o asemenea călătorie. Pe un fundal alb cu zgomote este suspendată o pată, putem vedea în aceasta chiar şi o insulă, când apare în linişte ţărmul stâncos amintind de imaginile de pe Google Earth, imaginea unei călătorii arhetipice. Şirul de imagini, care induce tot felul de asociaţii personale se reîntoarece brusc la imaginea de început, se iveşte din nou fundalul alb cu zgomote şi cu forma de insulă, rescriind, modificând, distrugând impresiile, care ne-au străfulgerat. Fiecare cum percepe. Desigur, a descrie astfel o lucrare video contemporană este un paradox, pentru că nu este vorba nicidecum de o creaţie verbală. Încercarea poate fi totuşi adecvată, pentru că ilustrează o întălnire personală, exprimată cu propriile cuvinte.
Aşa, cum trăiesc propria călătorie, trebuie să încerc să privesc şi lucrările lui Csaba. Trebuie să le las să mă supere, să mă liniştească, trebuie să găsesc punctele de legătură personale. Pot să-l cred, când spune „Întotdeauna Coca Cola”, numai dacă mă las ademenit, reacţionez la provocare şi mă adaug şi pe mine însămi. Chiar şi atunci, dacă nu-mi place Coca Cola.
30.09.2023
07.09.2023
07.09.2023
24.06.2023
22.05.2023
04.05.2023
31.03.2023
29.03.2023
28.03.2023
20.03.2023
23.03.2023
03.03.2023
23.02.2023
19.01.2023
24.11.2022
10.11.2022
05.10.2022
04.10.2022
30.09.2022
30.09.2022
29.09.2022
26.09.2022
05.07.2022
23.06.2022
17.06.2022
31.03.2022
![]() |
![]() Csiki Csaba - wunschtraum |

Zonga Bartha, Iulie, 2010

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]

Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]

Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]

Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]

Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]

Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]

Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]

Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din
Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]

Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]

Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]

Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]

Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]

Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]

Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]