magyar  |  english  |   RSS Feed

19.11.2014

Achiziţiile Muzeului nostru 2009-2014

Muzeul Naţional Secuiesc le propune vizitatorilor o Expoziţie cu cele mai alese donaţii, care au intrat în bogata Colecţie a instituţiei noastre, în perioada 2009-2014.

Expoziţia cuprinde piese care depăşesc, în timp şi spaţiu, contextul istoric al Ţinutului Secuiesc: de la ceramica de mii de ani, descoperită în urma săpăturilor din Boroşneu, până la maiolica franceză, de la castronul Haban, la mobilier italienesc cu ornament de intarsie.
Pentru ca vizitatorul local să nu se simtă străin printre aceste obiecte cu totul speciale, sunt expuse şi piese din costumele populare specifice Ţinutului, precum şi capodopera pictorului Gyárfás Jenő, care îi oferă privitorului o perspectivă unitară asupra tuturor exponatelor.

Vernisajul Expoziţiei va avea loc miercuri, 19 noiembrie, ora 19, în Sala Toleranţei, iar cuvintele de deschidere vor fi susţinute de Vargha Mihály, directorul Muzeului, şi muzeograful Szőcsné Gazda Enikő.
Expoziţia nu ar fi fost posibilă fără gestul generos al donatorilor, cărora le mulţumim şi cu această ocazie pentru nepreţuita lor contribuţie la îmbogăţirea Colecţiei Muzeului Naţional Secuiesc!

Vă aşteptăm cu mult drag !




30.09.2023
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]
07.09.2023
Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]
07.09.2023
Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]
24.06.2023
Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]
22.05.2023
Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]
04.05.2023
Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]
31.03.2023
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]
29.03.2023
Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]
28.03.2023
Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]
20.03.2023
La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]
23.03.2023
Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]
03.03.2023
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]
23.02.2023
Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]
19.01.2023
Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]
24.11.2022
Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]
10.11.2022
Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]
05.10.2022
Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]
04.10.2022
Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]
30.09.2022
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]
30.09.2022
Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]
29.09.2022
Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]
26.09.2022
Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]
05.07.2022
Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]
23.06.2022
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]
17.06.2022
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]
31.03.2022
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]
Redactor executiv: Vargha Mihály.
© Copyright: Muzeul Naţional Secuiesc, 2023.