magyar  |  english  |  

• home
• exponatul lunii
• 
• istoric
• colecţii
  • bibliotecă
  • ştiinţe ale naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • fototecă
• patrimoniu cultural
  • ştiinţele naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • bibliotecă
  • artă plastică
• filiale
  • Galeriile de artă 'Gyárfás Jenő' din Sfântu Gheorghe
  • Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe
  • Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA din Sfântu Gheorghe
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala
  • Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraoltt
• fundaţie
• colegi
• 
• expoziţii
  • Muzeul Naţional Secuiesc
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Galeriile de artă
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Muzeul Breslelor, Târgu Secuiesc
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc, Zăbala
• publicaţii
  • cărţi
  • cataloage
  • publicaţii digitale
• evenimente
• ştiri
• posturi vacante
• 
• administraţie
• 
• parteneri

Istorie

Încă de la începuturile sale, Muzeul a pus accentul pe colecţionarea pieselor de valoare istorică şi memorialistică, atât a celor cu caracter local, secuiesc, cât şi a acelora care au ţinut de istoria Transilvaniei sau de evenimentele social-politice ale epocilor trecute. Astfel, încă din primii ani ai existenţei instituţiei, a început să se contureze o colecţie de mare valoare: de la obiecte din secolul al XVII-lea (ceasul Principelui Ştefan Bocskai, piesele de mobilier ale judelui regal de Treiscaune Tamás Basa, paharul Principelui Ioan Kemény – 1660, piese din serviciul de masă al căpitanului-general al secuilor, Pál Béldi, castronul de porţelan de la sfârşitul secolului XVII al contelui István Apor, tezaurul Principatului Transilvaniei etc.), până la piese legate de Revoluţia Maghiară din 1848-1849 (Ordinul Militar – clasa I în formă de stea – al Revoluţiei, care a aparţinut generalului Józef Bem, donat Muzeului de către Lajos Kossuth, sau şeaua de paradă a generalului martir Ernő Kiss).

Prima încercare de organizare pe criterii tipologice şi ştiinţifice a Colecţiei se leagă de numele lui Géza Nagy, care a realizat clasificarea colecţiei de antichităţi, în cadrul căreia au luat fiinţă, alături de colecţiile de arheologie şi numismatică, şi cele de piese istorice şi memorialistice, împărţite în: fondul de armament, orfevrărie, ceasuri, ştampile şi mobilier.

Patrimoniul Colecţiei s-a îmbogăţit continuu datorită cercetărilor şi a donaţiilor, unul dintre momentele marcante fiind anii premergători Primului Război Mondial, când colecţia de armament s-a mărit semnificativ, datorită zecilor de arme albe şi de foc din secolele XVIII-XIX, confiscate de autorităţile din judeţul Treiscaune. În perioada interbelică, munca de cercetare şi colecţionare a custozilor, respectiv depunerile bisericilor, au dus de asemenea la creşterea fondului. Cele mai valorase piese intrate în patrimoniul Muzeului au fost: singurul tun supravieţuitor, dintre cele circa 70 de piese de artilerie turnate sub conducerea lui Áron Gábor, şi tiparniţa confecţionată la Debreţin, donată de către generalul Józef Bem în 1849 oraşului Târgu Secuiesc, cu care a fost tipărit primul jurnal, respectiv prima carte din regiune.

Asemenea celorlalte colecţii ale instituţiei, şi cea de piese istorice şi memorialistice a suferit pierderi însemnate în timpul evacuării din cel de-al Doilea Război Mondial, fiind distruse, printre altele, cana de cositor de la Hoghia, jud. Harghita, din 1400, paharul Principelui Ioan Kemény, sau Ordinul militar clasa I, al lui Bem.

Crearea Secţiei de istorie de sine stătătoare, din cadrul Muzeului Naţional Secuiesc, a avut loc în anul 1970, când piesele de valoare istorică şi memorialistică au fost grupate într-un fond comun, creându﷓se totodată o carte de inventar unitară şi spaţii de depozitare proprii.

1. Colecţia de armament

Una dintre cele mai bine reprezentate colecţii este cea a spadelor şi săbiilor, arme specifice luptei corp la corp şi reprezentative din punctul de vedere al statutului social. Cele 105 piese aflate în fond acoperă perioada cuprinsă între secolul XIII şi Primul Război Mondial.

După criteriul valorii istorice, cele mai importante piese sunt cele 12 spade din secolele XIII-XV, descoperite în diferite puncte ale judeţului, care reprezintă circa o treime din numărul total de descoperiri de acest tip, din arealul transilvănean.

Piesele din secolul al XVI-lea sunt reprezentate de săbii, arme specifice cavaleriei uşoare, răspândite datorită faptului că erau mai adecvate luptei împotriva cavaleriei uşoare otomane (între ele, o piesă cu inscripţia APPAFI / ANNO 1599), respectiv rapiere, arme specifice cavaleriei din Transilvania, utilizate pentru penetrarea armurilor (printre ele, o piesă fabricată la Veneţia, respectiv un exemplar cu nervură mediană).

Prin săbiile din secolele XVIII-XIX, care reprezintă majoritatea pieselor, se poate urmări evoluţia tipului de armă, până la formele standardizate, folosite în armatele vremii. Multe dintre ele au fost utilizate în luptele din timpul Revoluţiei de la 1848-1849, fiind donate Muzeului de către revoluţionari sau urmaşii acestora.

Săbiile de paradă – cu suprafeţele cizelate şi aurite, decorate cu pietre semipreţioase, purtate la ocazii festive de către personalităţile politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – sunt reprezentate de câteva exemplare. Alături de armele occidentale, în Colecţie se găsesc şi piese de origine orientală, cum ar fi iatagane turceşti, săbii japoneze, săbii căzăceşti (şaşka) sau pumnale din Caucaz (kindjal), care au o valoare patrimonială deosebită.

Din Colecţie fac parte şi câteva buzdugane, piese de armament utilizate, deopotrivă, în luptă şi ca însemn al rangului proprietarului. Forma lor este extrem de variată, regăsindu-se atât exemplare timpurii cu cap faţetat turnat din bronz, buzdugane cu lanţ, cât şi exemplare târzii, din secolul al XVII-lea, cu măciulia simplă sau prevăzută cu faţete arcuite.

Tot în categoria armelor albe pot fi încadrate şi topoarele, respectiv ciocanele de luptă, din care colecţia dispune de piese din Evul Mediu timpuriu, dar şi de exemplare din secolul al XVII-lea.

Colecţia armelor de foc este numeroasă, reprezentând circa o optime din numărul pieselor din Colecţia Secţiei. Dintre pistoale, cel mai vechi exemplar este un pistol cu sistem de declanşare cu rotiţă, din a doua jumătate a secolului XVII. Între pistoalele cu cremene din secolele XVIII-XIX, regăsim formele standardizate, utilizate de armata austriacă, dar şi pe cele turceşti şi balcanice. Pistoalele cu capsă le-au înlocuit pe cele cu cremene începând cu mijlocul secolului XIX, în Colecţie aflându-se piese de origine austriacă, franceză sau prusacă.

Pistoalele moderne sunt reprezentate de revolvere şi pistoale automate, aflate în dotarea armatelor beligerante din Primul şi al Doilea Război Mondial.

Printre cele 83 de puşti, se găsesc arme otomane din secolul al XVIII﷓lea, diverse piese militare sau de vânătoare din secolul al XIX-lea, respectiv începutul secolului XX, cel mai recent exemplar fiind o carabină Mosin-Nagant de fabricaţie rusească, din Primul Război Mondial. Există şi câteva piese relativ rare, cum ar fi o puşcă cu aer comprimat de tip Girardoni, de la începutul secolului XIX, o puşcă de vânătoare realizată la Braşov, sau o muschetă arabă cu cremene, cu patul puternic arcuit.

Piesa de cea mai mare valoare a Colecţiei este ţeava de tun, singura păstrată, turnată la Târgu Secuiesc sub îndrumarea lui Áron Gábor, în timpul Revoluţiei de la 1848-49, care a revenit cu puţin timp în urmă în patrimoniul nostru, după ce s-a aflat timp de peste trei decenii în Colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.

Tot la categoria armelor de foc pot fi încadrate şi cele 10 tunuri de semnalizare de mici dimensiuni, turnate din fier, provenite din donaţiile oraşelor şi comunelor din Treiscaune.

Armamentul de apărare este mai puţin reprezentat, între piesele de acest gen găsindu-se câteva coifuri de husari şi un capişon de zale din secolele XVI-XVII, o cuirasă, trei armuri complete şi un scut cu ornament cizelat, cele din urmă fiind mai degrabă piese de panoplie, decât exemplare utilizate în luptă.

2. Lapidariul

Piesele de piatră sculptată ale Colecţiei de istorie sunt de provenienţă medievală şi premodernă, fiind expuse împreună cu piesele de aceeaşi factură din colecţia de arheologie, în curtea din faţa intrării principale. Dintre ele, trebuie menţionate: inscripţia de construcţie a conacului familiei Hadnagy din Dalnic (1649), cea de pe turnul-clopotniţă al Bisericii reformate din Albiş (1657), respectiv cea de pe una din aripile castelului de la Racoş, jud. Braşov (1792), pietrele de mormânt ale unui preot din Hăghig (1824), sau cele ale membrilor unor familii nobiliare din regiune, printre ele, monumentele funerare ale celor doi căpitani-generali de Treiscaune (Kelemen Béldi de Budila – 1627 şi János Nemes de Hăghig – 1642), dar şi piese de factură arhitectonică, cum ar fi ornamentele de pe acoperişul castelului Béldi de la Budila (1805), sau stema Regimentului 11. de Husari Secui, de pe frontonul Casei cu arcade (1821).

Din Colecţie mai fac parte şi elementele din piatră sculptată, de la prispa conacului Tompa din Boroşneu Mic (1728), cadrul de piatră al uşii, din secolul XVII, de la conacul Basa din Zăbala, care se află expuse în holul clădirii principale, respectiv tabernaculul, din secolul al XV-lea, al bisericii din Porumbenii Mari, care se găseşte în capelă.

3. Colecţia de mobilier

Deşi reduse ca număr, piesele de mobilier aflate în Colecţie sunt reprezentative pentru domiciliile nobiliare şi burgheze din Transilvania. Cele mai vechi piese, scaunul şi biblioteca judelui regal de Treiscaune, Tamás Basa, provin de la mijlocul secolului XVII (1640, respectiv 1642). Restul pieselor de mobilier este din secolul al XIX-lea, printre ele şi piese de valoare deosebită, cum ar fi: dulăpiorul pictat, cu sertare şi prevăzut cu compartiment secret, al Annei Récsey; o tăblie de masă otomană, cu decor realizat din fire de paie; piesele de mobilier realizate de Áron Gábor (o măsuţă rotundă şi un scrin pentru scris), sau un birou sculptat în stil neo-renascentist, realizat de artistul sticlar István Sovánka (1858-1944).

4. Ceasuri

Majoritatea pieselor sunt din secolele XVIII-XIX, fiind realizate de meşteri ceasornicari transilvăneni sau din Viena, printre ele găsindu-se şi exemplare unicat, cum ar fi ceasul Principelui Ştefan Bocskai, fabricat la Augsburg, în anul 1604.

5. Pipe

Între cele 44 de piese aflate în colecţie, datând în general din secolele XVIII-XIX, se găsesc pipe realizate din spumă de mare, lut ars sau lemn, simple sau bogat ornamentate. Pe acestea din urmă se regăsesc motive zoomorfe (cal, cerb sau căprioară), respectiv scene de vânătoare sau mitologice. Cel mai valoros exemplar este pipa din spumă de mare cu capac de argint, oferit cadou în 1840 de către contele István Széchenyi (scriitor şi politician, unul dintre cei mai importanţi reformişti maghiari) lui Ferenc Deák (politician moderat, părintele compromisului – Ausgleich –, în urma căruia s-a fondat Dubla Monarhie Austro-Ungară).

6. Ştampile

În această colecţie se găsesc ştampile ale autorităţilor militare, ale administraţiei civile, cât şi ştampile particulare. Majoritatea pieselor este reprezentată de ştampilele administraţiei locale, donate Muzeului, în ultimul deceniu al secolului XIX, de către autorităţile judeţului Treiscaune, după o restructurare administrativă, în urma căreia acestea au fost scoase din uz. Alături de cele locale, în colecţie se găsesc şi ştampile ale unor entităţi administrative mai îndepărtate, cum ar fi ştampila Scaunului filial Brăduţ din 1830, sau ştampilele din 1856 şi 1867, ale Scaunului Odorhei.

7. Vase de cositor

Vasele de cositor, elementele specifice culturii transilvănene din secolele XVIII-XIX, utilizate în egală măsură în gospodării şi în cadrul vieţii ecleziastice, sunt prezente în număr semnificativ în colecţie, chiar dacă o parte dintre ele a fost distrusă în cursul evacuării din 1945. Formele specifice sunt cănile, farfuriile sau tăvile – multe dintre ele cu însemne de breaslă –, respectiv o formă relativ rară, o butelie poligonală din anul 1830. Majoritatea pieselor a fost realizată în ateliere transilvănene (Braşov, Sibiu, Sighişoara), dar sunt şi câteva exemplare care provin din ateliere de la Buda.

Alături de vasele de uz comun, colecţia cuprinde şi câteva vase utilizate în farmacii, respectiv vase de cositor care au aparţinut unor parohii din Treiscaune sau poartă însemnele unor bresle săseşti.

8. Materiale de breaslă

Piesele care fac parte din moştenirea vieţii corporaţiilor profesionale sunt reprezentate în primul rând de cele din secolul al XIX-lea, care au aparţinut unor bresle din Sfântu Gheorghe. Cele mai reprezentative piese sunt lada breslei cizmarilor din anul 1846, lada comună a breslei tâmplarilor şi a lăcătuşilor din anul 1853, cea a breslei pantofarilor, pălărierilor şi a cojocarilor din anul 1856, emblema şi ştampila breslei cizmarilor din anul 1810, cupa de lemn a breslei tăbăcarilor, trusa de scris a breslei tâmplarilor sau steagul breslei croitorilor, utilizat în timpul Revoluţiei de la 1848-49 de către unităţile miliţiilor locale.

9. Porţelan, ceramică şi sticlărie

Colecţia cuprinde 145 de piese şi cele mai valoroase dintre ele sunt cănile habane cu capac de cositor sau seturile de masă (ceşti, farfurii, tăvi, solniţe etc.) provenite din efemerul atelier ceramic, care a funcţionat în Sfântu Gheorghe către sfârşitul secolului XIX.

Cele peste 130 de obiecte de sticlă provin din glăjerii din Transilvania şi străinătate, ajunse în colecţie fie ca donaţii, ori ca achiziţii. Cele mai valoroase piese sunt cele fabricate în glăjeriile de la Porumbac, Valea Zălanului sau Pădurea Neagră, cât şi cele de la Bicsad, realizate de meşterul sticlar István Sovánka.

10. Instrumente de înregistrare şi redare audio

Din această categorie fac parte gramofoane, patefoane, radiouri şi telefoane, respectiv o colecţie numeroasă şi valoroasă de discuri, provenite din colecţia lui Ernő Csáki.