magyar  |  english  |   RSS Feed


Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc


Începutul vieţii muzeale din Târgu Secuiesc datează din perioada interbelică, când avocatul Ödön Diénes Ikafalvi (1874-1936) a inaugurat, pe 4 septembrie 1932, primul muzeu din localitate, la etajul Orfelinatului de fete, având ca bază colecţia sa, adunată în decurs de 80 ani. După moartea fondatorului, rolul de custode al Muzeului a fost preluat de către fratele său, avocatul Jenő Diénes Ikafalvi (1876-1946). Instituţia era finanţată de către Cazinoul local şi în colecţia se găseau peste 20.000 de obiecte, dar în 1938 a fost nevoită să-şi închidă porţile din cauza lipsei de spaţiu, iar în 1941 a fost obligată să părăsească clădirea orfelinatului. Exponatele – împachetate în lăzi, depuse temporar în două săli din Şcoala Populară de Stat – s-au împrăştiat şi au dispărut după cel de-al Doilea Război Mondial.

Perioada postbelică şi instaurarea dictaturii comuniste nu au favorizat fondarea unui nou muzeu la Târgu Secuiesc. Această posibilitate a apărut în anul 1969, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la moartea lui Áron Gábor, când, din iniţiativa Consiliul pentru Cultură al Judeţului Covasna şi a Muzeului Judeţean Covasna, a fost organizată, în Casa Turóczi (clădirea în care a funcţionat turnătoria de tunuri în anul 1849), o Expoziţie permanentă, realizată din materiale provenite din patrimoniul Muzeului din Sfântu Gheorghe. Expoziţia era organizată în două săli – una dedicată evenimentelor Revoluţiei de la 1848-1849, iar cealaltă, breslelor şi asociaţiilor profesionale din localitate – şi cu timpul s-a transformat în Muzeul Breslelor.

După vernisarea Expoziţiei, s-a constatat faptul că în posesia meşteşugarilor locali şi a moştenitorilor acestora se află un număr important de piese cu caracter de breaslă. De colecţionarea acestor obiecte s-a ocupat profesorul de istorie László Incze (1928-2007), care, din toamna lui 1970, a preluat şi postul de muzeograf şi şef-secţie al Expoziţiei din Casa Turóczi. Noua secţie a primit ca sediu clădirea vechii Primării (1857-1968), transformată în conformitate cu necesităţile de funcţionare ale muzeului, fapt care a permis accelerarea colecţionării materialelor cu caracter de patrimoniu.

Actualul Muzeu din Târgu Secuiesc şi-a deschis porţile pe 3 martie 1972, ca Secţie externă a Muzeului Judeţean Covasna. Deşi preocupat de la bun început de colecţionarea şi valorificarea pieselor cu caracter de breaslă, instituţia poartă abia din anul 2002 denumirea de Muzeul de Istorie a Breslelor, iar din 2012, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate, poartă şi numele lui László Incze, drept recunoaştere a contribuţiilor pe care profesorul de istorie le-a avut în dezvoltarea instituţiei.

Scopul principal al Muzeului de Istorie a Breslelor „Incze László” este cercetarea, colecţionarea şi valorificarea materialului legat de meşteşugarii şi breslele din localitate, respectiv cercetarea culturii burgheze generate de aceste asociaţii profesionale. Instituţia pune de asemenea accent pe păstrarea şi valorificarea vestigiilor spirituale şi materiale ale Revoluţiei de la 1848-1849, respectiv îngrijirea şi valorificarea colecţiei de costume populare miniaturale a Muzeului Naţional Secuiesc, aflată în custodia sa.

1. Colecţia de breaslă şi meşteşuguri

Cele opt săli de expoziţie de la parterul Muzeului găzduiesc materialele (unelte, ustensile şi produse finite) legate de viaţa meşteşugarilor şi a breslelor din Târgu Secuiesc, donate aproape în totalitate de către localnici. Materialul este departe de a fi complet, din cauza faptului că multe piese erau deja pierdute în momentul înfiinţării instituţiei, dar şi pentru că meşteşugarii care îşi mai continuă activitatea nu s-au despărţit de uneltele şi ustensilele lor, unele lipsuri putând fi însă completate cu piese din colecţiile Muzeului Naţional Secuiesc.

Din cele unsprezece bresle care au activat în Târgu Secuiesc, doar de la nouă s-au păstrat destule piese pentru a putea fi reprezentate în expoziţie: în cele cinci săli din dreapta intrării principale se găsesc obiecte legate de breslele olarilor, cizmarilor şi pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor şi lăcătuşilor, iar în cele trei săli de pe latura stângă a clădirii se găsesc expuse obiecte şi ustensile legate de breslele măcelarilor, pălărierilor, croitorilor şi producătorilor de turtă-dulce.

Cea mai veche breaslă din Târgu Secuiesc a fost breasla tăbăcarilor, înfiinţată în anul 1572. Tăbăcarii au activat în oraş până la începutul secolului XX, în momentul înfiinţării Muzeului, meseria fiind demult dispărută. Uneltele şi ustensilele din colecţie, legate de aceste meserii, ne-au parvenit prin bunăvoinţa urmaşilor meşterilor tăbăcari.

Breasla cizmarilor, desprinsă din cea a tăbăcarilor în anul 1638, a funcţionat până în 1947. În secolul XIX, pantofarii, care s-au separat de această breaslă, au format o asociaţie profesională de sine stătătoare. În realizarea colecţiei, Muzeul a beneficiat de sprijinul meşterilor vârstnici, care nu doar că au ajutat la colectarea şi identificarea obiectelor, dar au realizat pentru expoziţie şi produsele specifice breslei.

Economia oraşului medieval a fost dominată de meşteşugurile legate de prelucrarea pieilor. Dintre ele, breasla cojocarilor a fost fondată în anul 1649. Meşteşugul a încetat să fie practicat pe scară largă în deceniul şapte al secolului XX, totuşi Muzeul a beneficiat în realizarea expoziţiei de sprijinul câtorva bătrâni meşteri.

Breasla olarilor a fost fondată în anul 1649, iar meşteşugul a dispărut din oraş în anul 1966, odată cu decesul ultimului meşter olar, Bálint Szász. Ustensilele de olărit din expoziţie provin din atelierul său, în timp ce restul materialelor referitoare la această breaslă provine din colecţia Muzeului Naţional Secuiesc.

Cele patru bresle fondate în secolele XVI-XVII au fost urmate abia în secolul XIX de noi asociaţii profesionale. De la breasla curelarilor, fondată în anul 1807, s-au păstrat prea puţine mărturii materiale, pentru a putea fi valorificate în expoziţie. Materialele legate de breasla măcelarilor, fondată în anul 1809, sunt prezente prin documente şi alte piese, dar dintre ustensilele specifice meseriei s-au păstrat doar foarte puţine.

Celelalte meserii din localitate şi-au format asociaţiile abia din deceniul cinci al secolului XIX. De la breasla croitorilor, fondată în anul 1841, nu s-au păstrat decât câteva acte şi piese de atelier, dar activitatea lor a putut fi documentată datorită cercetărilor de vestimentaţie.

Anul 1844 a marcat formarea asociaţiei profesionale a tâmplarilor, a pălărierilor, a fierarilor şi lăcătuşilor, respectiv a căldărarilor.

Breasla tâmplarilor a fost fondată odată cu sporirea numărului de meşteri, datorată creşterii comenzilor de mobilier în stil burghez. Alături de actele asociaţiei profesionale, în colecţie se găsesc unelte şi produse ale acestora, provenite din donaţii.

József Kovács, ultimul reprezentant al pălărierilor din Târgu Secuiesc, care a murit în ultimul deceniu al secolului trecut, a donat atelierul de pălărier şi pălăriile sale Muzeului, care le-a valorificat în cadrul expoziţiei.

Fierarii, lăcătuşii, armurierii şi tinichigii au format împreună o asociaţie profesională. Atelierul de fierărie, prezentat în expoziţia Muzeului, provine de la Ruseni, sat înglobat în Târgu Secuiesc. Ultima fierărie din oraş a fost închisă în anul 1989, odată cu desfiinţarea cooperativei agricole de producţie.

Membrii breslei căldărarilor au jucat un rol important în timpul luptei de autoapărare, din anii Revoluţiei de la 1848-1849. Mărturiile materiale ale acestei asociaţii profesionale sunt extrem de reduse, motiv pentru care nu au putut fi prezentate în cadrul expoziţiei.

Producătorii de turtă dulce nu au format niciodată o asociaţie profesională. Primul meşter s-a stabilit în oraş la începutul secolului XX, „arta” lui fiind preluată şi de alţii, astfel că turtele dulci au devenit vestite pe o arie foarte largă. Forma şi decorarea aluatului dinaintea coacerii au fost realizate prin presarea în forme de lemn. În expoziţie, alături de aceste forme, se pot vedea şi turte dulci donate Muzeului de meşterul Sándor Kósa, în anul 1986.

2. Colecţia de istorie locală

Expoziţia de istorie locală prezintă istoria localităţii, de la prima sa atestare documentară din anul 1407, până în a doua jumătate a secolului XIX. Din cauza numărului redus al mărturiilor materiale, etapele dezvoltării oraşului (acordarea rangului de oraş, privilegiile de breaslă şi cele de târg, precum şi alte momente importante din procesul său de dezvoltare) sunt prezentate prin reproduceri şi fotografii, alături de care şi-au găsit locul şi câteva obiecte de epocă.

Cel mai important eveniment istoric din viaţa oraşului a fost Revoluţia de la 1848-1849, în timpul căreia a funcţionat aici un arsenal, unde se turnau şi se echipau tunuri. Muzeul a consacrat evenimentelor din această perioadă două încăperi, în care sunt expuse, între piesele din propriul patrimoniu, şi cele aduse în completare de la Muzeului Naţional Secuiesc – arme, singura reconstituire a portretului lui Áron Gábor, două piese de mobilier realizate de Áron Gábor, şi un model de tun fabricat aici, la începutul secolului XX.

3. Zsuzsi şi Andris în port popular

Expoziţia de costume populare miniaturale Zsuzsi şi Andris în port popular a fost realizată din costumaşele confecţionate, în anii 1970-1971, de către copii maghiari din Transilvania, în cadrul unui concurs lansat de revista Jóbarát. La finalul acestuia, costumele au fost donate Muzeului Naţional Secuiesc, o parte din ele fiind expuse, din anul 1974, la Târgu Secuiesc. Colecţia cuprinde 349 seturi de costumaşe, care în anul 1995 ajung toate la Muzeul de Istorie a Breslelor, iar 247 de exemplare pot fi văzute în trei săli ale Expoziţiei de bază, începând cu anul 2001.

4. Colecţia pompierilor voluntari

În anul 1992, echipamentul pompierilor voluntari din localitate a ajuns în patrimoniul Muzeului de Istorie a Breslelor, contribuind considerabil la îmbogăţirea colecţiei de istorie locală. Carele şi o maşină de pompieri de epocă pot fi văzute în cadrul unei expoziţii în aer liber, organizată în curtea instituţiei.

5. Expoziţii temporare

Sala consiliului a fost utilizată de la început ca spaţiu pentru expoziţiile temporare. În ultimii ani, au fost vernisate aici peste 200 de expoziţii de artă plastică, la care au colaborat peste o sută de artişti plastici. Cele peste 500 opere de artă donate de artişti fac parte din colecţia de artă a Muzeului.


30.09.2023
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]
07.09.2023
Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]
07.09.2023
Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]
24.06.2023
Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]
22.05.2023
Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]
04.05.2023
Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]
31.03.2023
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]
29.03.2023
Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]
28.03.2023
Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]
20.03.2023
La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]
23.03.2023
Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]
03.03.2023
Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]
23.02.2023
Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]
19.01.2023
Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]
24.11.2022
Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]
10.11.2022
Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]
05.10.2022
Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]
04.10.2022
Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]
30.09.2022
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]
30.09.2022
Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]
29.09.2022
Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]
26.09.2022
Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]
05.07.2022
Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]
23.06.2022
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]
17.06.2022
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]
31.03.2022
Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]
Redactor executiv: Vargha Mihály.
© Copyright: Muzeul Naţional Secuiesc, 2023.