magyar  |  english  |  

• home
• exponatul lunii
• 
• istoric
• colecţii
  • bibliotecă
  • ştiinţe ale naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • fototecă
• patrimoniu cultural
  • ştiinţele naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • bibliotecă
  • artă plastică
• filiale
  • Galeriile de artă 'Gyárfás Jenő' din Sfântu Gheorghe
  • Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe
  • Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA din Sfântu Gheorghe
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala
  • Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraoltt
• fundaţie
• colegi
• 
• expoziţii
  • Muzeul Naţional Secuiesc
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Galeriile de artă
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Muzeul Breslelor, Târgu Secuiesc
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc, Zăbala
• publicaţii
  • cărţi
  • cataloage
  • publicaţii digitale
• evenimente
• ştiri
• posturi vacante
• 
• administraţie
• 
• parteneri

Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat

Interesul regretatului Pál Haszmann pentru arta populară datează încă din copilărie, când, la bunica sa din Tamaşfalău, strângea obiecte de artă populară decorate, realizând astfel o mică colecţie. Probabil, din această perioadă (deceniul al doilea al secolului XX), s-a înfiripat şi ideea organizării unui muzeu dedicat acestora.

Fondatorul Secţiei noastre s-a născut în anul 1902 la Comandău, devenind, după încheierea studiilor, învăţător şi activând în diferite localităţi din Treiscaune. Din anul 1934 s-a stabilit la Cernat, unde şi-a întemeiat familia şi a trăit până la moarte (1977). Pe toată durata activităţii sale de dascăl, chiar şi în cele mai grele vremuri, Pál Haszmann a educat cu credinţă şi devotament generaţii de elevi, pentru ca aceştia să devină membri de valoare ai comunităţii.

Mulţumită aprecierii de care s-a bucurat în localităţile unde a predat, oamenii de aici i-au donat cu multă bunăvoinţă piese valoroase, prin care Pál Haszmann şi-a îmbogăţit continuu colecţia. Datorită orizontului larg al colecţionarului, în ea se găseau în egală măsură vestigii cu caracter istoric (piese arheologice, numismatice, documente), etnografic (obiecte legate de ocupaţiile tradiţionale, port popular, mobilier pictat, ţesături şi broderii tradiţionale, ceramică de factură populară, obiecte de sticlărie), bibliofil (tipărituri, carte veche, fotografii) şi filatelie. În paralel cu munca de colectare, piesele aflate în colecţie au fost valorificate cu exigenţă ştiinţifică. Pentru a răspunde acestor exigenţe, Pál Haszmann şi-a adâncit în permanenţă cunoştinţele, luând legătura şi colaborând cu acei specialişti (etnografi, muzeografi etc.) care îl puteau ajuta în acest sens.



Colecţia Haszmann număra peste 8000 de piese şi, pentru că autorul şi-a dorit ca aceasta să devină accesibilă publicului larg, el a oferit-o Muzeului Naţional Secuiesc, în vederea deschiderii unei secţii externe. În actul de donaţie şi fondare a Secţiei, Pál Haszmann şi soţia lui, Ida Cseh (1909-2003), au stipulat clauza cu privire la indivizibilitatea şi păstrarea Colecţiei la Cernat, precizând faptul că aceasta va continua să fie de sine stătătoare, neputându-se contopi cu alte colecţii, respectiv faptul că se va afla în continuare în custodia membrilor familiei şi a urmaşilor acestora.

Sprijinită de către conducerea de la acea vreme a judeţului, de specialiştii Muzeului Naţional Secuiesc şi de mulţi alţi oameni de cultură, nou înfiinţata Secţie şi-a deschis porţile pe 25 februarie 1973, în conacul lui Gyula Damokos şi pe terenul de circa două hectare aferente acestuia. Înfiinţarea Muzeului a însemnat totodată şi salvarea ansamblului-monument istoric, deoarece acesta, aflându-se de peste două decenii în proprietatea cooperativei agricole, se găsea deja într-o stare avansată de degradare.

În vederea păstrării şi continuării tradiţiilor secuieşti, au fost înfiinţate concomitent Şcoala Populară şi Asociaţia Culturală „Bod Péter”. Publicaţia periodică a acesteia din urmă, Csernátoni Füzetek (Caietele din Cernat), apare regulat, începând cu anul 1991.

Şcoala Populară din Cernat are deja o tradiţie de patru decenii şi îi găzduieşte în fiecare an, din aprilie până în octombrie, pe tinerii (peste 600 în fiecare sezon) care doresc să cunoască şi să-şi însuşească meşteşugurile tradiţionale. Scopul acestor tabere este păstrarea în forme vii a tradiţiilor, dezvoltarea abilităţilor şi a simţului pentru frumos, iniţierea în activităţi creatoare, respectiv întărirea spiritului comunitar al tineretului. Din gama ocupaţiilor care pot fi însuşite fac parte sculptatul în lemn, pictatul mobilei, dulgheritul, tâmplăria, meseria de rotar, fierăritul, precum şi îndeletniciri casnice, cum ar fi confecţionarea pâslei, torsul, ţesutul şi brodatul. Una dintre ocupaţiile specifice şcolii este sculptarea şi construirea porţilor secuieşti, respectiv a stâlpilor memoriali. Cele mai frumoase piese realizate în cursul taberelor intră de obicei în Colecţia Muzeului.

De la înfiinţarea sa, Şcoala Populară a găzduit şi a educat un număr mare de tineri, sute dintre aceştia transformându-şi abilităţile deprinse aici în profesie, devenind artişti de renume.

Datorită activităţilor educative, Muzeul din Cernat se află de patru decenii la loc de frunte în domeniul pedagogiei muzeale. În anul 2006 a luat fiinţă Asociaţia Culturală „Haszmann Pál”, cu scopul de a sprijini activitatea Muzeului, a Şcolii Populare şi a Asociaţiei Culturale „Bod Péter”.

Obiectivul principal al Asociaţiei este îmbogăţirea, popularizarea şi valorificarea, prin expoziţii sau publicaţii, a colecţiilor Muzeului, întreţinerea de relaţii cu alte instituţii de specialitate, respectiv păstrarea, popularizarea şi transmiterea mai departe a tradiţiilor. Alăturându-se activităţilor începute în urmă cu peste trei decenii, Asociaţia contribuie la organizarea taberelor de creaţie şi a expoziţiilor, la redactarea publicaţiilor, la coordonarea pregătirilor profesionale sau a unor simpozioane, colaborând cu mai multe instituţii culturale din ţară şi din Ungaria, în vederea finalizării unor programe şi proiecte comune.

Instituţia, care din anul 1999 poartă numele lui Pál Haszmann, a sărbătorit 40 de ani de existenţă în anul 2013, aflându-se şi în prezent în custodia celor trei fii ai fondatorului şi a familiilor acestora.

Principalele grupuri de colecţii:
• colecţia de istorie materială şi spirituală locală;
• colecţia de meşteşuguri tradiţionale;
• colecţia de mobilier popular şi mobilier pictat secuiesc;
• colecţia de sculptură populară (grinzi şi alte elemente de construcţie, sculptate şi inscripţionate);
• colecţia de ustensile (tradiţionale şi de alt tip);
• colecţia de ceramică (de uz comun, de lux, porţelan) şi de sticlărie;
• colecţia de istoria culturii;
• colecţia de ţesături, broderii şi port popular;
• colecţia documentară (documente, cărţi vechi, necrologuri, fotografii) şi de discuri;
• colecţia de numismatică;
• colecţia de geologie şi mineralogie;
• colecţia de arheologie;
• colecţia de artă plastică;
• colecţia de monumente funerare (pietre şi stâlpi funerari, cruci);
• colecţia instrumentelor de redare şi transmisie a sunetului (telefoane, radiouri, pickup-uri, magnetofoane, televizoare etc.);
• colecţia de industria fontei;
• colecţia de utilaje şi maşini agricole.

1. Expoziţia de bază

Expoziţia de bază se găseşte în incinta clădirii principale a Muzeului: conacul Damokos. Exponatele prezintă istoria spirituală şi culturală a localităţii şi a regiunilor învecinate, cu accent asupra materialelor referitoare la viaţa şi activitatea celor mai importanţi fii ai locului, cum ar fi Péter Bod sau Antal Végh. În cadrul Expoziţiei sunt prezentate şi cele mai importante aspecte locale, evenimente istorice majore (Răscoala lui Ferenc Rákóczi al II-lea, Revoluţia de la 1848-1849, Primul şi al Doilea Război Mondial).

Printre exponate se găsesc numeroase lăzi de zestre şi piese de mobilier secuiesc cu decor pictat, din secolele XVII-XIX, obiecte ornamentale sculptate, piese vestimentare tradiţionale, ţesături şi broderii din Cernat şi Depresiunea Târgu Secuiesc, respectiv ustensile pentru tors şi ţesut. Tot aici este expusă şi o valoroasă colecţie de cahle, care prezintă produsele celor mai importante centre de olărit din regiune: Albiş, Breţcu, Târgu Secuiesc, Zăbala şi Pava.

2. Muzeul în aer liber

Expoziţia în aer liber a Muzeului a luat fiinţă ca o împlinire a iniţiativei începute în perioada interbelică, în curtea Muzeului Naţional Secuiesc. Mai precis, atât casa cu acoperiş cu draniţă din 1690 de la Vârghiş, cât şi casa de la Belani, construită de Sámuel Orbán în 1726, au fost cumpărate de Muzeul nostru, urmând să fie ridicate în curtea instituţiei din Sfântu Gheorghe, în spatele casei din Ciuc, în sensul de a funcţiona drept clădiri reprezentative pentru regiunile din care acestea provin. Lipsa spaţiului necesar amenajării clădirilor a făcut ca acestea să fie reconstruite în curtea imobilului de la Cernat, lor adăugând-se cu timpul şi alte clădiri specific secuieşti, dintre care trebuie menţionate casa de la Albiş – din bârne, cu mai multe încăperi, cu tinda într-un colţ – construită între 1785 şi 1790, respectiv un grânar din secolul XVIII, de la Alungeni. Clădirile sunt şi spaţii expoziţionale, interiorul lor fiind amenajat în stilul specific regiunii şi al epocii.

Cel mai vechi exemplar al porţilor secuieşti din curtea Muzeului este cel al familiei Miskolczy de la Pava, din anul 1761, un exponat specific pentru porţile cu porumbar din regiune. Dintre celelalte exemplare, merită evidenţiate aşa-numita „Poarta domnului Fehér” din anul 1800, de la Turia de Jos, respectiv două porţi de factură locală, din Cernatul de Sus, una a lui István Rákosi, din 1818, cealaltă a lui Gyula Beke, din 1854.

Bogata colecţie de grinzi sculptate, expusă tot aici, provine în mare parte din salvarea elementelor de construcţie ale clădirilor din secolele XVII-XIX, din Cernat şi împrejurimi, clădiri care au fost demolate cu timpul.

Tehnica populară este reprezentată de moara de apă, cu două pietre, a lui Simon Orosz din Cernatul de Sus, construită în anul 1836 şi utilizată pentru măcinat, dar şi pentru descojirea meiului.

O parte a curţii Muzeului este rezervată prezentării apiculturii locale, prin expoziţia de coşniţe şi stupi, respectiv ustensile specifice acestei ramuri de ocupaţie.

3. Expoziţia de unelte şi maşini agricole

Colecţia de unelte şi maşini agricole este extrem de bogată şi beneficiază de un spaţiu expoziţional propriu.
O parte a colecţiei este reprezentată de numeroasele motoare stative cu un singur cilindru, vertical sau orizontal, care funcţionează cu motorină, benzină sau petrol lampant, iar motoarele mobile (tractoarele) sunt, de asemenea, foarte numeroase şi variate, între ele găsindu-se şi exemplare rare, cum ar fi tractoarele americane Fordson sau International, sau tractorul HSCS, fabricat în Ungaria.

În expoziţie se găsesc într-un număr foarte mare şi în forme variate utilaje agricole fabricate în Ungaria şi în celelalte ţări europene. Colecţia este compusă din toată gama de unelte utilizate de gospodarii secui, în cursul ultimului secol: pluguri (printre ele, şi modelul inventat şi fabricat de Antal Végh, care a ajuns să fie utilizat şi în afara Arcului Carpatic), grape, role, semănătoare, utilaje de prăşit şi cultivatoare, utilaje de recoltat cartofi.

Garniturile maşinilor de treierat: maşini, locomobile, batoze şi celelalte componente ale acestora sunt prezente în număr mare, de la treierătoarele pentru cereale, la cele pentru trifoi şi lucernă, dar şi cele pentru păstăioase (linte, fasole).

4. Colecţia de industria fontei

Necesitatea colecţionării obiectelor realizate din fontă a fost recunoscută de fondatorul Muzeului, care a şi iniţiat colecţia. Ca urmare a activităţii sale şi a urmaşilor săi, astăzi, colecţia de piese din fontă este una dintre cele mai bogate din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania, fiind recunoscută şi la nivel internaţional.

Amplasate în general în regiuni cu zăcăminte bogate în minereu, furnalele şi turnătoriile realizau sute de variante ale diverselor tipuri de sobe de fontă, care se diferenţiau doar prin decorul de pe ele, prin stilurile decorative putându-se urmări evoluţia modei în diferite perioade.

În colecţie, compusă în marea sa majoritate din produsele furnalelor din Ţinutul Secuiesc, se găsesc sobe din fontă, obiecte legate de viaţa spirituală (cruci, crucifixe), obiecte de uz casnic (vase, mojare, fiare de călcat) şi obiecte de podoabă (statui, ornamente, tăvi ornamentale, lumânări, lămpi).

5. Colecţia instrumentelor de redare şi transmisie a sunetului

Această Colecţie îşi are baza în expoziţia Istoria radiofoniei din Treiscaune, vernisată în anul 2004. Colectarea şi restaurarea pieselor de acest tip continuă şi în prezent, motiv pentru care aparatele expuse reprezintă doar o mică parte din ea. Cele mai vechi piese sunt radiourile cu detectoare de cristal şi căşti audio. Colecţia acoperă întreaga gamă a aparatelor de radio, exemplarele fiind produsele unor firme electrotehnice de marcă, cum ar fi Standard, Orion, Philips, Telefunken, Grundig sau Tesla. Aproape 80% din radiouri sunt în stare de funcţiune, astfel încât vizitatorii, care doresc, se pot delecta cu programele de radiodifuziune.

Alături de aparatele radio, colecţia dispune şi de un număr mare de gramofoane şi patefoane, respectiv aparate de telecomunicaţie (staţii morse, telefoane, şi o mică centrală telefonică).