magyar  |  english  |  

• home
• exponatul lunii
• 
• istoric
• colecţii
  • bibliotecă
  • ştiinţe ale naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • fototecă
• patrimoniu cultural
  • ştiinţele naturii
  • arheologie
  • istorie
  • etnografie
  • bibliotecă
  • artă plastică
• filiale
  • Galeriile de artă 'Gyárfás Jenő' din Sfântu Gheorghe
  • Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe
  • Spaţiul Expoziţional de Artă Contemporană MAGMA din Sfântu Gheorghe
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul de Istorie a Breslelor „Incze László” din Târgu Secuiesc
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala
  • Muzeul Depresiunii Baraolt din Baraoltt
• fundaţie
• colegi
• 
• expoziţii
  • Muzeul Naţional Secuiesc
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Galeriile de artă
    • expoziţii permanente
    • expoziţii periodice
  • Muzeul Breslelor, Târgu Secuiesc
  • Muzeul 'Haszmann Pál' din Cernat
  • Muzeul Etnografic Ceangăiesc, Zăbala
• publicaţii
  • cărţi
  • cataloage
  • publicaţii digitale
• evenimente
• ştiri
• posturi vacante
• 
• administraţie
• 
• parteneri

Galeriile de Artă „Gyárfás Jenő” din Sfântu Gheorghe

Galeria de Artă este închisă pentru renovare!

În momentul strămutării Muzeului Naţional Secuiesc la Sfântu Gheorghe, pe 15 septembrie 1879, Colecţia de artă a instituţiei cuprindea, conform cărţii de inventar, „137 de imagini şi figuri”. Dintre acestea, doar puţine erau opere de artă propriu-zise, majoritatea lor fiind litografii şi fotografii. Prima Galerie de artă a Muzeului, devenită publică în octombrie 1879, a fost organizată de custodele Gyula Vasady Nagy, pe culoarul de la etajul întâi al aripii numite Casa Béldi, a Colegiului Székely Mikó.

În primele decenii de funcţionare a instituţiei, îmbogăţirea şi dezvoltarea Colecţiei a stagnat, deoarece, începând cu deceniul nouă al secolului XIX, accentul principal a fost pus pe cercetările din domeniul istoriei artei, aceasta fiind perioada în care Géza Nagy şi József Huszka (1854-1934) au efectuat documentarea picturilor murale din bisericile regiunii. Dar şi această muncă de cercetare a luat sfârşit odată cu plecarea celor doi din Sfântu Gheorghe, în ultimul deceniu al secolului XIX. Întreaga perioadă este caracterizată de o stagnare generală, în pofida faptului că Muzeul a participat la expoziţii de nivel mondial (Budapesta – 1896; Paris – 1900). Stagnarea a luat sfârşit abia în primii ani ai noului secol, odată cu consolidarea reţelei colecţiilor publice şi venirea a unor noi specialişti. În 1903, odată cu reorganizarea colecţiilor, şi departamentul de „arte frumoase” a beneficiat de propria sa carte de inventar, în care, până în anul 1913 (data predării noii clădiri a instituţiei), au fost înregistrate numeroase opere de artă de un nivel artistic ridicat.

Persoana care a avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea Colecţiei a fost pictorul Jenő Gyárfás (1857-1925), al cărui nume îl poartă Galeriile de artă. Pictorul a intrat prima dată în contact cu instituţia în anul 1881, când s-a documentat pentru una dintre operele sale, apoi, în următoarele decenii a luat parte la munca de organizare, intermediind donaţii, evaluând picturi propuse pentru achiziţie, iar începând din anul 1912 a devenit membru al consiliului de administraţie.

Trebuie menţionată şi munca de organizare depusă de graficianul de renume internaţional Nándor Lajos Varga, care, printre altele, l-a cooptat între sprijinitorii instituţiei şi pe fostul său coleg de facultate, pictorul Imre Nagy din Jigodin.

Sprijinul dat de artiştii plastici a fost cu atât mai binevenit, cu cât, după 1918, Muzeul a fost nevoit să se întreţină din resurse proprii, din cauza pierderii sprijinului din partea autorităţilor centrale.

În perioada interbelică, atenţia custozilor Muzeului a fost îndreptată în special asupra colecţionării operelor artiştilor plastici din Ţinutul Secuiesc. În raportul directorial din anul 1929, era menţionată existenţa a circa o mie de obiecte de artă, la loc de frunte găsindu-se operele celor doi artişti secui, Miklós Barabás (1810-1898) şi Jenő Gyárfás, care: „sunt creaţii excepţionale ale talentului înnăscut şi ale geniului artistic”. Aceste picturi, împreună cu operele provenite din donaţiile lui Imre Nagy şi Nándor Lajos Varga, au reprezentat fondul de bază al Colecţiei.

Prin mobilizarea artiştilor plastici, a fost vernisat, în cadrul festivităţilor semicentenare din 1929, expoziţia de artă Székely Tárlat (Expoziţia secuiască – organizatori: Vilmos Csutak, Károly Kós şi Imre Nagy), care poate fi considerată repetiţia generală în vederea fondării, în acelaşi an, a Asociaţiei Artiştilor Plastici Maghiari din România: Ghilda Barabás Miklós.

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial este caracterizată de succese, dar şi de pierderi inestimabile. Astfel, Nándor Lajos Varga a prelucrat materialul grafic al publicaţiilor din secolele XV-XVI, din colecţiile Muzeului, şi a restaurat pictura monumentală Moartea lui Gábor Áron, a lui Jenő Gyárfás. La începutul anului 1944, au fost făcute pregătirile pentru vernisarea unei expoziţii din operele lui Jenő Gyárfás, organizate în cadrul Anului Artei din Ţinutul Secuiesc. Dar la evacuarea materialelor, nici Colecţia de artă nu a scăpat de la distrugere, pierzându-se circa 1500 de piese, aproape jumătate din colecţie. Printre operele distruse se găseau picturi de mare valoare, cum ar fi portretul fondatoarei muzeului, Cserey Jánosné, de Jenő Gyárfás, portretul realizat de către Miklós Barabás soţiei sale, Susanne Bois de Chesne, sau opere ale lui Imre Nagy, Vilmos Aba-Novák (1894-1941), István Szőnyi (1894-1960), Gyula Rudnay (1878-1957), Károly Papp Szathmáry (1812-1887), János Kmetty (1889-1975), Jenő Tarjáni Simkovics (1895-1995).

Perioada postbelică, marcată de naţionalizarea instituţiei, a însemnat o perioadă de stagnare de aproape un deceniu. Abia către sfârşitul acesteia s-a reuşit refacerea Colecţiei, odată cu achiziţionarea operelor pictorului şi sculptorului de talie europeană Hans Mattis-Teutsch (1884-1960), respectiv prin deschiderea, în anul 1955, a unei expoziţii permanente din operele pictorilor secui.

Colecţia de artă plastică a reuşit să se îmbogăţească şi să se reorganizeze, în pofida îngrădirilor impuse de regimul comunist. Astfel, au fost achiziţionate opere de mare valoare, printre care schiţe-studiu preliminare ale compoziţiei Ordalia catafalcului, de Jenő Gyárfás, realizată după poemul cu acelaşi titlu al lui János Arany, două picturi în ulei ale lui Nagy Imre (Depănuşare şi Culesul sfeclei), respectiv miniaturile membrilor familiei Szentkereszty de Miklós Sikó (1818-1900).

În deceniile şapte-opt ale secolului trecut, artiştii plastici au început să se stabilească în număr mare la Sfântu Gheorghe. Datorită muncii lor de creaţie, expoziţiile de artă plastică au devenit din ce în ce mai dese în Muzeul Naţional Secuiesc. Astfel, aici şi-au expus operele: Pál I. Erdős în 1974, Grup 3 (Ria M. Deák, Béla Kiss, Barna Deák) în 1974, Lajos Kispál Bogáti, András Márkos, András Mérey, respectiv diverşi artişti plastici din judeţ, în cadrul unei expoziţii cu caracter de trecere în revistă (1975).

Dintre donaţiile care au îmbogăţit în această perioadă colecţia se află la loc de frunte cele o sută de file de grafică ale lui Nándor Lajos Varga, cele 70 de opere ale pictorului József Bene (1903-1986) din anul 1977, care până în 1992 au fost depozitate în clădirea nr. 3 din ansamblul ce reprezintă sediul Muzeului, respectiv cele câteva duzini de picturi şi statui donate de către fratele pictorului Albert Nagy (1902-1970).

În anii 1980, Galeriile de artă au devenit parţial autonome de restul colecţiilor. La scurt timp după inaugurarea Casei Memoriale Jenő Gyárfás, în clădirea monument istoric proiectată de artist, în anul 1978, Galeriile de artă s-au mutat într-un sediu propriu, în clădirea Bazarului din centrul oraşului Sf. Gheorghe.

Perioada a fost marcată de activitatea artistului grafician Imre Baász (1941-1991), angajat al Muzeului în perioada 1976-1982. Activităţile expoziţionale din această perioadă, deşi marcate de constrângerile ideologice ale vremii, au avut ţinută europeană, de programe multiculturale independente.

O iniţiativă revoluţionară a lui Imre Baász a fost organizarea, în anul 1981, a Expoziţiei de artă contemporană Medium, eveniment de anvergură naţională şi cu vocaţie experimentală. Tinerii artişti plastici de atunci – care au participat la eveniment cu opere inovatoare, doar tolerate sau chiar considerate de regim drept subversive – sunt în prezent personalităţi marcante al vieţii artistice din Transilvania şi Ungaria. Baász a fost îndepărtat din Muzeu pe „motive disciplinare”, dar el a continuat să joace rol important în viaţa artistică din zonă, finalizând şi proiectul Üvegcsűr (Şura de sticlă), început cu muzeul.

În deceniul nouă, Galeriile şi-au continuat expansiunea spirituală prin iniţiative inedite, de pildă programul interactiv De ce îmi place?, sub conducerea lui Mihály Jánó, al cărui scop era educaţia estetică a publicului. În paralel cu activităţile publice, au fost modernizate sistemul de evidenţă şi cel expoziţional, respectiv s-a realizat prelucrarea ştiinţifică a fondului aflat în colecţie. În pofida atmosferei politice apăsătoare, au fost realizate valoroase expoziţii, cum ar fi cea a artiştilor Coloniei de pictori din Baia Mare sau Expoziţia memorială dedicată graficienei Borbála Bocz (1955-1988), respectiv Expoziţia jubiliară – 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Artiştilor Plastici din România.

Euforia de după 1989 nu a durat prea mult şi au urmat marile deziluzii, dar au contat efectele benefice pe care le-au avut transformările politice, deschiderea frontierelor, destinderea din viaţa cotidiană, pentru că toate acestea au dus şi la o revigorare a activităţii instituţiilor culturale. Numărul evenimentelor culturale a crescut simţitor, expoziţiile artiştilor plastici din străinătate, în special din Ungaria, au fost din nou completate de concerte de muzică de cameră, lansări de carte şi premiere de filme artistice. Au fost puse şi bazele unei colaborări intense cu importante muzee (Muzeul „Laczkó Dezső” din Veszprém, Galeriile Naţionale de Artă din Budapesta) şi cu asociaţii de artă (din Nyíregyháza şi Veszprém) din Ungaria. Expoziţia Medium 2., organizată de Imre Baász în 1992, a avut un rol esenţial în declanşarea procesului de conectare a artiştilor plastici locali la dialogul cultural internaţional. Merită reţinut şi fructuosul parteneriat cu Muzeul Van Gogh din Amsterdam, cu ocazia vernisării unei expoziţii de postere comune, apoi, datorită bogăţiei unice a colecţiei noastre cu operele lui Hans Mattis-Teutsch, a luat naştere o colaborare cu muzeele de artă din Gent şi Anvers, respectiv cu renumitul „Kunsthaus” din München.

La creşterea numărului de evenimente a contribuit şi faptul că, în 1992, a fost privatizat spaţiul Galeriei de artă contemporană, fondată de Imre Baász, prin urmare, aceasta şi-a închis porţile, iar expoziţiile destinate artiştilor contemporani au fost organizate în Galeriile de artă. Aşadar, Secţia externă a Muzeului a devenit locul de organizare atât a expoziţiilor de artă clasică, cât şi a celor de artă contemporană, cu caracter experimental. Scopul general s-a deplasat spre căutarea alternativelor postmoderniste, prin relevarea paralelismelor şi antitezelor dintre tradiţional şi modern. O astfel de manifestare a fost şi cea prin care artiştii plastici ai judeţului au încercat realizarea unei (re)interpretări, într-o abordare contemporană, a tematicii „Ordalia catafalcului”, din tradiţia Arany–Gyárfás.

La mijlocul anilor 1990 au început lucrările de renovare şi modernizare a interiorului clădirii monument istoric, respectiv consolidarea turnului cu ceas. Spaţiile interioare şi-au recăpătat frumuseţea originară, devenind totodată mai funcţionale. Deşi spaţiile au fost compartimentate după criterii bine gândite, iar transformările efectuate în hol şi în casa scărilor au mărit spaţiul expoziţional, nici aceste extinderi nu au fost suficiente pentru o prezentare amplă a Colecţiei.

Din cei 450 de metri liniari de suprafaţă de perete utilizabilă, circa jumătate este ocupată de Expoziţia de bază (Panteon), un procent nesemnificativ, având în vedere faptul că operele expuse aici reprezintă doar 10% din cele aflate în Colecţie. Un neajuns pe care specialiştii Galeriei încearcă să-l compenseze prin schimbarea periodică a exponatelor din Colecţia de bază. Restul spaţiului este rezervat pentru expoziţiile temporare, evenimentele literare sau concertele de cameră. În cazul expoziţiilor individuale, artiştii pot dona din operele lor, drept compensaţie pentru chiria spaţiului, astfel şi patrimoniul Secţiei se poate îmbogăţi, în pofida surselor financiare precare, alocate în acest scop.

Din 2006, Galeriile de artă poartă numele lui Jenő Gyárfás, iar colecţiile sale reunesc în prezent peste 2500 opere de artă. Instituţia va continua să-şi îndeplinească misiunea de a descoperi, prezenta şi promova creaţiilor artiştilor din Ţinutul Secuiesc sau din Transilvania, fiind în acelaşi timp deschisă spre valorile artistice din alte spaţii culturale, cu viziuni diferite sau complementare.

Panteon – Expoziţia de bază a Galeriei de artă

Termenul panteon are o tradiţie îndelungată pe plan local, fiind folosit în general în varianta panteon secuiesc, sintagmă care exprimă preocuparea pentru cultul personalităţilor din Ţinutul Secuiesc. Spre deosebire de sensul tradiţional al termenului, Expoziţia de bază îşi propune să prezinte operele reprezentative ale artiştilor din comunitatea noastră, renunţându-se la epitetul secuiesc, deoarece acesta contrazice bogăţia şi varietatea materialului din Colecţie, ba mai mult, sugerează un monopol asupra valorilor din zonă, or există colecţii cu acelaşi profil şi în alte oraşe din Ţinutul Secuiesc, de pildă la Odorheiu Secuiesc sau Miercurea-Ciuc.

Noţiunea de panteon, în schimb, este esenţială, deoarece Expoziţia de bază este structurată pe săli comemorative şi prezintă capodoperele unor artişti renumiţi, care s-au născut ori au creat în arealul nostru, mai mult sau mai puţin restrâns (Ţinutul Secuiesc – Ardeal – Crişana), cum ar fi: Miklós Barabás, Imre Baász, József Bene, Jenő Gyárfás, Albert Nagy, Hans Mattis-Teutsch, Imre Nagy, Sándor Plugor (1940-1999), Nándor Lajos Varga. Din fondul Colecţiei de bază fac parte şi operele artiştilor care aparţin de generaţia a doua şi a treia a Coloniei de pictori din Baia Mare, deoarece există legături organice cu valorile Panteonului, atât datorită regiunii unde au fost create, cât şi datorită faptului că unele opere ale lui Béla Iványi-Grünwald (1867-1940), Oszkár Nagy (1883-1965), János Thorma (1870-1937) sau Sándor Ziffer (1880-1962) fac o interesantă legătură între materialul nostru din secolul XIX şi cel din secolul XX.

În concepţia Expoziţiei, alături de criteriile legate de originea şi locul activităţii artiştilor, au fost luate în considerare şi calitatea, respectiv ponderea cantitativă a operei lor. Dintre artiştii menţionaţi, opera de o viaţă a oricăruia ar putea acoperi, doar ea, întregul spaţiu expoziţional de care dispunem în momentul de faţă. Tot lipsa spaţiului ne împiedică să realizăm trecerea de la operele predecesorilor la cele ale artiştilor plastici contemporani, trecere care ar permite o mai bună revelare a „spiritului locului”.