Turneul ansamblului cameral “Remember Enescu” în Ţinutul Secuiesc
Vă invităm la concertul ansamblului cameral “Remember Enescu” , vineri, 19 martie 2010, ora 19, sala Bartók, Muzeul Naţional Secuiesc .
Cristina Radu - soprană
Corina Raducanu - pian
Eugen Dumitrescu – pian
Ansamblul cameral „Remember Enescu” reuneşte trei tineri muzicieni ce împărtăşesc pasiunea explorării unor teritorii artistice diverse, de la repertoriul baroc la cel contemporan, într-o formaţie camerală nouă în spaţiul artistic românesc. Formula adoptată de acest ansamblu este una inedită, duo-ului pianistic format din Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, alăturândui-se soprana Cristina Radu (solistă a Operei din Braşov) – cei trei artişti realizând concerte vocal-instrumentale în care lucrările destinate pianului la 4 mâini alternează cu miniaturi vocale de mare expresivitate.
Tinerii muzicieni sunt laureaţi ai ultimilor trei ediţii (2007-2009) la Festivalul Muzicii Maghiare organizat de Centrul Cultural al Republicii Ungare – Bucureşti, recent fiind distinşi cu premiul «Trio-ul anului 2009» la Gala Premiilor în Cultură, Arcuş 2010.
Diversitatea repertoriului, alternanţa timbrală, aprecierea criticii de specialitate şi cea a publicului au făcut ca Ansamblul „Remember Enescu” să fie invitat la numeroase festivaluri precum: Festivalul internaţional „George Enescu” (Bucureşti), Festivalul internaţional „Constantin Silvestri” (Filarmonica de Stat din Târgul Mureş), Festivalul „Tinerii şi muzica” (Teatrul Act, Bucureşti), Festivalul "Chei" (ediţia I, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti).
Ansamblul „Remember Enescu” a concertat de-a lungul timpului în săli de prestigiu din toată ţara – Ateneul Român, Muzeul naţional „George Enescu”, Palatul Cotroceni, Palatul Şuţu, Filarmonica din Târgul Mureş, Filarmonica din Piteşti, Teatrul de Operă şi balet „Oleg Danovsky” din Constanţa – precum şi în numeroase alte centre culturale din ţară (Cluj Napoca, Braşov, Arcuş, Suceava, Sinaia, Buşteni, Galaţi, Brăila, Reghin, Cimpina) şi în afara ţării (Germania, Belgia, Ukraina).
Cristina Radu, Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu sunt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi actualmente doctoranzi ai aceleiaşi instituţii. Cristina Radu este solistă a Operei din Braşov; Corina Răducanu este profesor titular la catedra de pian a Liceului de muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti; Eugen Dumitrescu este membru fondator şi profesor la Atelierul de muzică şi creativitate „Mozartinno” din Bucureşti.
http://ansamblulrememberenescu.wordpress.com
În program:
*Aranjamentele pentru pian la patru mâini sunt realizate de compozitorul Marius Sireteanu.
30.09.2023
07.09.2023
07.09.2023
24.06.2023
22.05.2023
04.05.2023
31.03.2023
29.03.2023
28.03.2023
20.03.2023
23.03.2023
03.03.2023
23.02.2023
19.01.2023
24.11.2022
10.11.2022
05.10.2022
04.10.2022
30.09.2022
30.09.2022
29.09.2022
26.09.2022
05.07.2022
23.06.2022
17.06.2022
31.03.2022
![]() |
![]() Bartók Béla şi muzica secolului său |
Turneul ansamblului cameral “Remember Enescu” în Ţinutul Secuiesc
Vă invităm la concertul ansamblului cameral “Remember Enescu” , vineri, 19 martie 2010, ora 19, sala Bartók, Muzeul Naţional Secuiesc .
Cristina Radu - soprană
Corina Raducanu - pian
Eugen Dumitrescu – pian
Ansamblul cameral „Remember Enescu” reuneşte trei tineri muzicieni ce împărtăşesc pasiunea explorării unor teritorii artistice diverse, de la repertoriul baroc la cel contemporan, într-o formaţie camerală nouă în spaţiul artistic românesc. Formula adoptată de acest ansamblu este una inedită, duo-ului pianistic format din Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, alăturândui-se soprana Cristina Radu (solistă a Operei din Braşov) – cei trei artişti realizând concerte vocal-instrumentale în care lucrările destinate pianului la 4 mâini alternează cu miniaturi vocale de mare expresivitate.
Tinerii muzicieni sunt laureaţi ai ultimilor trei ediţii (2007-2009) la Festivalul Muzicii Maghiare organizat de Centrul Cultural al Republicii Ungare – Bucureşti, recent fiind distinşi cu premiul «Trio-ul anului 2009» la Gala Premiilor în Cultură, Arcuş 2010.
Diversitatea repertoriului, alternanţa timbrală, aprecierea criticii de specialitate şi cea a publicului au făcut ca Ansamblul „Remember Enescu” să fie invitat la numeroase festivaluri precum: Festivalul internaţional „George Enescu” (Bucureşti), Festivalul internaţional „Constantin Silvestri” (Filarmonica de Stat din Târgul Mureş), Festivalul „Tinerii şi muzica” (Teatrul Act, Bucureşti), Festivalul "Chei" (ediţia I, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti).
Ansamblul „Remember Enescu” a concertat de-a lungul timpului în săli de prestigiu din toată ţara – Ateneul Român, Muzeul naţional „George Enescu”, Palatul Cotroceni, Palatul Şuţu, Filarmonica din Târgul Mureş, Filarmonica din Piteşti, Teatrul de Operă şi balet „Oleg Danovsky” din Constanţa – precum şi în numeroase alte centre culturale din ţară (Cluj Napoca, Braşov, Arcuş, Suceava, Sinaia, Buşteni, Galaţi, Brăila, Reghin, Cimpina) şi în afara ţării (Germania, Belgia, Ukraina).
Cristina Radu, Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu sunt absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi actualmente doctoranzi ai aceleiaşi instituţii. Cristina Radu este solistă a Operei din Braşov; Corina Răducanu este profesor titular la catedra de pian a Liceului de muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti; Eugen Dumitrescu este membru fondator şi profesor la Atelierul de muzică şi creativitate „Mozartinno” din Bucureşti.
http://ansamblulrememberenescu.wordpress.com
În program:
- BARTÓK BÉLA – Dansurile româneşti -Román táncok sz 56*
Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu - T.BREDICEANU – Floricică de pe apă
- T.BREDICEANU – Doina Stăncuţei
Cristina Radu & Corina Răducanu - T.BREDICEANU– Bagă, Doamne, luna-n nori
- T.BREDICEANU– Dragu mi-i mândro de tine
Cristina Radu & Eugen Dumitrescu - C.SILVESTRI – Jocuri populare româneşti - Erdélyi népi táncok op.4 (Bartók Béla gyűjtötte témákra)
Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu - BARTÓK BÉLA – Bölcsődal sz. 78 nr.4
- BARTÓK BÉLA – Legénytánc sz. 78 nr. 5
Cristina Radu & Corina Răducanu - KODÁLY ZOLTÁN - Kit kéne elvenni?
- KODÁLY ZOLTÁN - A Csitári hegyek alatt
Cristina Radu & Eugen Dumitrescu - BARTÓK BÉLA – Sonatina - Szonatina *
Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu - G.ENESCU – Estrene de la Rose op.15 nr.4
Cristina Radu & Eugen Dumitrescu - G. ENESCU – Changeons propos op.15 nr.6
Cristina Radu & Corina Răducanu - D.MIZRAHY – Omule, îţi mulţumesc
Cristina Radu & Corina Răducanu - D.MIZRAHY – Romanţa toamnei
Cristina Radu & Eugen Dumitrescu - LISZT FERENC – Rapsodia ungară nr.2 - Magyar rapszódia nr. 2
Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu
*Aranjamentele pentru pian la patru mâini sunt realizate de compozitorul Marius Sireteanu.

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2023 [ detalii ]

Asociația de Micologie „László Kálmán”, Casa de Cultură Kónya Ádám și Muzeul Național Secuiesc organizează sâmbătă, 30 septembrie, la Casa de Cultură Kónya Ádám, o zi tradițională a ciupercilor, la care sunt binevenite toate familiile iubitoare de natură. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Muzeul Național Secuiesc va deschide o nouă expoziție temporară sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 19:00, la Casa cu Arcade. [ detalii ]

Clădirea monument istoric a muzeului proiectată de Kós Károly, care găzduiește Muzeul Național Secuiesc din 1912, a fost complet renovată în ultimii ani. [ detalii ]

Joi, 4 mai 2023, de la ora 17:00, se va deschide expoziția artistului și restauratorului Balázs Hugyecsek din Szentendre, întitulată Cosim cu chibrituri. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2023 [ detalii ]

Încheiat astăzi, 29.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor "Incze László" din Tg. Secuiesc, cu ocazia concursului pentru ocuparea postului vacant de Supraveghetor muzeu/M,cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

Încheiat astăzi, 28.03.2023, la sediul Muzeului de Istorie a Breslelor Incze László din Târgu Secuiesc cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de Supraveghetor muzeu/M, vacant, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. [ detalii ]

La ora 14:00 secretarul comisiei de concurs a afişat rezultatul selecţionării dosarelor. [ detalii ]

Joi, 23 martie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a funcţiei contractuale de execuţie vacant pe perioadă nedeterminată, la secția Muzeul de Istorie a Breslelor ”Incze László” din Tg. Secuiesc. [ detalii ]

Pe 23 februarie 2023, de la ora 17:00 Muzeul Național Secuiesc va deschide la parterul clădirii Casei cu Arcade din Sfântu Gheorghe următoarea expoziție de cameră, de data aceasta cu tematică etnografică. [ detalii ]

Joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 17:00, se deschide o nouă expoziţie a Muzeului Național Secuiesc, în Galeria de la subsolul Casei cu Arcade, deja cunoscutul spațiu temporar de expoziții al instituției. [ detalii ]

Expoziția întitulată Drumul crucii de Kinga Villő Mara va fi vernisată în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, joi, 24 noiembrie 2022, de la ora 17:00. [ detalii ]

Joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 18.00 o expoziție istorică întitulată Berea! De la artizani la fabrica de bere, se va deschide în spațiul expozițional temporar al Muzeului Național Secuiesc din
Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe. [ detalii ]

Miercuri, 5 octombrie 2022, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe a avut loc vernisajul expoziției lui Mettrai Pongchomporn, artist thailandez și câștigător al Marelui Premiu al celei de-a 6-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. [ detalii ]

Spațiul de expoziții temporare al Muzeului Național Secuiesc, Casa cu Arcade, va găzdui marți, 4 octombrie 2022, de la ora 17.00, vernisajul expoziției pictorului Pál Gerber, laureat al Premiului Munkácsy, intitulată Ce te doboară şi ce te ridică. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 30.09.2022 [ detalii ]

Pe 30 septembrie 2022, la ora 12.00, Muzeul Național Secuiesc va vernisa la Casa de Cultură Kónya Ádám din Sfântu Gheorghe, expoziția lui Károly Szelényi, fotograf laureat al Premiului Patrimoniului Maghiar, membru al Academiei de Arte Széchenyi, intitulată Insignele încoronării maghiare. [ detalii ]

Microexpoziția a lui Zoltán Kakas ne conduce prin fotografii și prin obiecte în lumea aceasta învrăjită a credințelor populare. [ detalii ]

Este greu de crezut, dar adevărat, că în prima jumătate a secolului XX, în satele din Ghimeș s-au format grupuri asemănătoare popoarelor nomade. [ detalii ]

Proces verbal privind selecţionarea dosarelor de concurs [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe organizează joi, 23 iunie 2022, începând cu ora 17.00, Noaptea Muzeelor, în spațiul din Casa cu Arcade și în parcul Erzsébet. [ detalii ]

Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacant. [ detalii ]

Lista funcţiilor şi salariile de bază la MNS la data de 31.03.2022 [ detalii ]